Are
americanul o vorba, care a prins bine in societatea romaneasca la un moment dat,
“Time is Money”. Dadea bine sa o folosesti dar, intelesul nefiind asimilat cu
adevarat, s-a pierdut, ratacita in timp. In timpul acela care costa. Si costa
scump daca stai sa te gandesti ca e asimilat cu clipe pretioase care trec din
viata noastra, cu banii care se scurg si nu se mai intorc, cu momente pe care
le-am ratat atunci cand era vremea lor si nu se mai intorc.
Fluxul banilor ne arata starea vietii noastre.
Orice blocaj pe bani provine din blocajele din viata. Unde ne-am impotmolit?
Cel mai probabil in ideea perpetuata zilnic “nu imi permit”. Daca “nu imi
permit” inseamna ca trebuie sa vanez acel lucru gratuit. Urmatorul pas,
nefiresc de altfel, este sa profitam de timpul, atentia, energia, banii cuiva.
Totusi, putini oameni au cultura faptului ca, nimic nu este gratuit in aceasta
viata si ca, si atunci cand nu ai bani, poti totusi oferi multe alte lucruri la
schimb. Lucruri pe care unii le pot face si altii au nevoie de ele.
Ce
inseamna, de fapt, sa accepti lucruri gratuit? Sa nu apreciezi valoarea.
Intrinsec, te auto-devalorizezi si evident ii devalorizezi si pe cei de la care
primesti ceva. “Lasa, ca are de unde” e gandul imediat urmator. Dar, niciodata
nu stim daca persoana chiar are de unde, sau a sacrificat ceva de la ea ,
pentru a ajuta pe altcineva. “Lasa, ca are de unde” mai inseamna si ca e asa, o
idee vaga asupra a ceva nedeterminat, dar de fapt nu stim sa apreciem ce am
primit. Nu stim ce inseamna. Primim pentru ca am identificat o nevoie urgenta,
am reusit sa o implinim cu un ajutor, si apoi ni se pare ca n-a fost nici un
ajutor, si lucrurile s-au rezolvat de la sine.
Daca
inainte de ’89 toata lumea venea acasa cu ceva de la serviciu, considerat un
lucru normal pentru ca il faceau toti, dupa ’89 e celebra inghesuiala la orice
coada cu reducere sau cupoane sau gratuitati.
Chiar
si eu, ca sa imi fac cunoscuta munca, am apelat la a oferi sesiuni gratuite,
dar asta nu inseamna ca pot fi de acord cu acest lucru. Pentru ca stiu, ca
inseamna ca omul acela nu apreciaza, nici valoarea muncii mele, nici
rezultatele lui. Daca nu plateste pentru serviciul pe care il ofer, nu este
nici implicat, nici motivat cu adevarat sa isi atinga obiectivele.
Am “clienti”
care se multumesc cu o clarificare a etapei
vietii in care se afla, si apoi dispar. Chiar daca acest lucru a
insemnat ca au beneficiat de sesiuni gratuite, multe ore pe care le-am
investit. Primesc multime de “multumesc-uri”
zilnic dar observ totodata si ca acesta este un mod de a planta gresit.
Culegi ceea ce semeni si cand faci acest lucru, de mai sus, n-ai cum sa culegi
decat tot o lipsa. Daca ai primit de la cineva seminte de rosii si le-ai
plantat, poti culege o recolta, dar, daca nu opresti seminte sa plantezi tu, si
apoi sa oferi altora, nu mai ai ce culege data viitoare.
Diferenta
intre cei care platesc si cei care nu platesc este foarte mare. Este o reala
placere sa lucrez cu oameni asumati, care inteleg transferul de valoare. Intr-un
proces de coaching nu curge doar lapte si miere. Evident ca fiecare trece prin
momente mai grele dar, sunt acolo. Si nu, nu asta face si un prieten, pentru ca
un prieten poate ca iti da un sfat sau o idée, dar nu stie cum sa te ajute
efectiv. Poate te imprumuta cu o suma de bani cand ai “nevoie”, dar, nu stie sa
te ajute ca aceasta “nevoie” sa dispara.
Cand
sunam instalatorul, tot dupa ajutor sunam. Platim timpul acelei persoane care
investeste in noi minute din viata sa. Ca omul este sau nu priceput in ceea ce
face, este discutia urmatoare. Dar mai intai, cineva isi ofera momente din
viata. Devalorizarea acestor momente, sau subvalorizarea ne face sa credem ca
doar viata noastra este importanta nu si a altora. In realitate, avand acest
tipar, este o doar o falsa impresie. Daca nu-i apreciem pe altii inseamna ca nu
ne apreciem nici pe noi. Nu acordam atentie nici vietii noastre, si de aceea o
lasam sa se “scurga”, consumam atat timpul nostru cat si al altora, de multe ori
incercand sa intelegem tot felul de nimicuri fara importanta, obligandu-i si pe
altii sa ne asculte, pentru ca, nu am reusit sa stabilim o scala a valorii la
care sa ne raportam. In loc sa investim acest timp in educatia noastra, si in
straduinta consecventa de a determina valoarea la care ne raportam, risipim
resurse pretioase fara sens. Si cea mai pretioasa resursa este timpul. Si costa
atat de mult incat nu poate fi cuantificat, pentru ca timp=viata. Cat costa viata? Stie cineva?
Carmen Ciocea-specialist in coaching
