Despre relatii

Partea I

Daca ai citit toate celelalte articole de pe blog pana acum (si iti multumesc pentru asta), vei intelege cu mai mare usurinta cele de mai jos.

Mai intai ar trebui sa intelegem ca si relatiile sunt definite de alt paradox. Parem la fel cu totii dar femeile si barbatii nu sunt aidoma. Constructia invizibila interioara a unui barbat este diferita de cea a unei femei. Asa cum nici doi oameni indiferent de sex nu se inteleg intre ei decat prin analogii, asa nu se inteleg femeile cu barbatii sau invers. Perceptiile sunt diferite, structura invizibila e diferita. Modul in care se raporteaza la exterior e diferit, in functie de cum se percepe fiecare in acest raport , astfel apeleaza la resursele care ii sunt utile si raspunde diferit.

Asa cum se amesteca binele si raul, dar nu stii sa spui care este proportia exacta, asa si cu femeile si barbatii. Ambele sexe prezinta atat fragilitate cat si rezistenta. Proportia difera, atat atunci cand se manifesta din interior cat si in raport cu mediul exterior.

Daca pentru o femeie sa isi exprime fragilitatea nu este un capat de tara, pentru un barbat este echivalenta cu autodistrugerea sa. A isi recunoaste aceasta fragilitate fata de sine sau fata de altii este o sentinta capitala. Ce poate face pentru a o masca? Cultiva orgoliul, instrumentul folosit de creier pentru a-si asigura supravietuirea.*

*Am vorbit in  „Ce inseamna sa fii om?” despre sofer, creierul, cel care ne transporta prin viata.

Orgoliul nu e nici bun nici rau, ci se raporteaza la modul in care il folosesti. Cu cat il folosesti exagerat, cu atat esti dispus sa le faci rau altora fara poate sa constientizezi. Dar iti faci rau in primul rand tie. Folosirea exagerata a orgoliului duce la intransigenta, dominare si nevoia de control.

Toate au legatura cu siguranta, descrise in „Tiparul gandirii critice”.

Cand simti ca iti este periclitata siguranta, simti si ca pierzi controlul. Pentru barbati este inadmisibil. O demonstreaza cat de greu ajung sa se aseze pe scaunul unui dentist de exemplu, sau cand simt vreo durere de orice fel.

Problema intervine cand folosind prea mult (sau doar) creierul, esti predispus sa traiesti in iluzii. Creierul se bazeaza si pe cele 5 simturi, care asa cum am mai spus, sunt si ele usor de iluzionat, pentru ca, toata cantitatea de informatii primita este prea mare sa fie procesata corect. Suntem secventiali si o interpretam limitat si pe rand.

In general, se aplica atat la femei cat si la barbati, doar ca la barbati ponderea este mai mare.

Partea aII-a

Daca ne amintim de exemplul masinii, in care la volan avem soferul (creierul) si noi stam pe bancheta din spate, intelegem ca atunci cand predam conducerea soferului, inauntrul fiecarui barbat oricat ar fi de puternic, sta un baietel speriat si inauntrul fiecarei femei oricat de puternice sta o fetita speriata.

Desigur, solutia este sa ne asumam rolul de conducere si sa nu il predam altora.

Astfel, conflictul interior resimtit devine greu de gestionat si creierul preia conducerea. Un barbat care va dori o relatie cu o femeie, va avea intotdeauna nevoie de sarutul ei, nu se concepe altfel, pentru a percepe prin intermediul simturilor dovada ca este acceptat in relatie. La fel, va simti nevoia sa sarute pentru a dovedi ca accepta acea relatie. La un moment dat, insa, creierul vrea mai mult, noi dovezi pentru acceptare, asa ca, sunt implicate toate simturile. Pentru oamenii asa zis „cerebrali” este suficient sa aiba aceste dovezi si considera ca au o relatie. Creierul a acceptat. Dar, ce ne facem cu baietelul sau fetita, speriati de pe bancheta din spate?

Vor si ei dovezi de acceptare. Vor persoane care sa ii trateze cu grija, cu consideratie, cu respect. Sau asa cum o mama buna isi trateaza copiii. Si cum toate dovezile fizice sunt limitate in timp, nici sarutul nici atingerile nu dureaza o vesnicie, se declanseaza o serie de mecanisme. Mai intai creierul vrea dovezile palpabile. O privire indreptata catre altul, o conversatie cu altcineva, va genera teama. „Pierd controlul”. A pierde controlul inseama pierderea sigurantei, destabilizare, prabusirea decorului care se vede prin geamul masinii cu destinatia neant.

Copilul speriat de pe bancheta din spate vrea protectie si dovezi ca te vei purta asa cum a inteles creierul ca o vei face. Dar, tu nu ai habar de nimic din toate astea. Tu te porti in felul tau, stii sau nu stii ce vrei, nu intelegi nevoia de protectie, vezi ce se prezinta in exterior. Creierul iti arata o persoana sigura pe sine, indestructibila. Cum poate o persoana „puternica” sa ceara protectie? E de neinteles.

Asa ca, daca nu indeplinesti cerintele de protectie, copilul va cauta altceva. Creierul iti spune ca esti intr-o relatie ok, si nu intelegi de ce partenerul tau se uita in alta parte, sau de ce chiar tu faci asta.

Ca orice copil care se tavaleste pe jos si tipa sau urla ca vrea o jucarie, asa va face si persoana noastra doar ca, adult fiind in exterior, va apela la alte strategii. Acuzatii, certuri, violente verbale sau fizice, santaj, etc., cu ajutorul creierului care intra in modul de protectie pentru copilul de pe bancheta din spate.

Intr-o astfel de relatie, conflictul apare de la inceput, dar nu este sesizat de parteneri pentru ca, pentru o anumita perioada de timp, dovezile creierului sunt suficiente („sexual ne intelegem bine”).  Mocneste ce mocneste pana explodeaza si devine un adevarat razboi. Daca intrebi partenerii, nu se cunoaste miza acestui razboi. Nici unul nu stie pentru ce lupta. Nu se inteleg oricum. Cum poate cineva care vede in fata sa o persoana care pare ca nimic nu o poate clatina sa inteleaga ca aceasta ar avea nevoie de protectie? La nivelul creierului este imposibil de inteles. Si atunci, ne intoarcem la ceea ce cunoastem. Mecanismul universal creat al dreptatii si al vinii.

„Tu esti de vina pentru ca tu m-ai inselat. Nu te credeam in stare de asa ceva. De ce mi-ai facut MIE asta? E de neacceptat!”. „Ba tu esti de vina pentru ca tu m-ai neglijat”.

„Tu te uiti dupa alte femei!”. „Iar tu nu iti faci treaba in casa!” (aici raspunsul poate parea paradoxal dar nu e. Cand un barbat este acuzat de ceva care stie ca nu ii poate intoarce partenerei, ii gaseste alt „nod in papura”.

„Tu nu esti in stare sa fii barbat!”. „Tu nu stii sa ma tratezi ca pe un barbat”.

Observatie: Era un tip care incerca sa induca ideea ca barbatii au in creier niste cutiute si ca asa functioneaza si altii care au preluat-o, personal nu sunt de acord. Mi se pare ca toata lumea are acelasi creier care functioneaza la fel si am studiat asta. Mi se pare doar o strategie de a explica fuga din relatie.

Toate luptele de cuplu, au ca finalitate „nu-l/n-o mai suport”. Aceasta „suportare” a situatiei, de fapt, este provocata de asteptari. Cat timp mai ai asteptari de la celalalt, suporti. Cand ai ales sa nu mai ai asteptari, se rupe filmul comun. Cand alegi sa faci asta, ai un avantaj pentru ca iti schimbi decorul din film „din mers”. Cand esti pus fortat in aceasta situatie, panza ecranului s-a rupt si te simti aruncat in gol*.

*Decor=ceea ce vedem pe geam stand pe bancheta din spate a masinii, decorul ruleaza ca un film proiectat pe un ecran.

Partea aIII-a

Revenind la creier, intelegem ca el nu este capabil sa imagineze. E ca un computer care prelucreaza date concrete. Nu le are, nu are ce prelucra. Este treaba noastra sa imaginam in timp ce mergem, decorul pe care il vedem.

Cei care isi folosesc creierul, nu isi exercita aceasta functie de a imagina intr-o relatie. De aceea barbatii par mult mai fragili intrucat sunt dependenti de imaginatia femeilor. Cu cat o femeie este mai imaginativa, cu atat barbatul percepe decorul ca fiind foarte stabil si se simte in siguranta. Si invers. Cand se intalnesc doi oameni „cerebrali”, oare ce vor face? Vor sta impreuna atata timp cat ruleaza scenarii „verificate”.

Scenariile „verificate” sunt scenariile perpetuate din generatie in generatie care erau cam asa: El si ea se plac sau nu, se casatoresc (din varii motive) si se suporta unul pe celalalt, oricum ar fi, pana la sfarsit. El e „barbatul in casa”, ea e „femeia care tine casa si copiii (eventual)”. El aduce banii, ea face treaba.  Cu variatiuni pe aceeasi tema.

   

In tiparul gandirii critice si anterior, rolul femeii a fost scris ca fiind dependenta de barbat. Imediat ce s-a ivit ocazia, a fost rescris la extreme. Asa a aparut femeia „independenta” si implicit –„puternica”.

Noul tip de femeie a avut ca prim efect intimidarea barbatilor. Acestia s-au simtit amenintati si au ripostat prin incercari de a rani prin orice mijloace. Discreditare, minimalizare, agresiune, manipulare, dominare si control, santaj, etc. Atributul de „puternica” defineste de fapt rezistenta femeii la toate aceste tentative ale unui barbat si pune bazele „independentei”. Se folosesc aceste mijloace pentru ca ele sunt cele stiute si aplicate de secole. Ce se intampla insa, cand un barbat se confrunta cu o astfel de situatie? In primul rand, nu accepta. Trebuie sa intelegem ca exista un concept denumit „orgoliu masculin”.

Orgoliul masculin este de fapt acea functie a creierului care ii permite baietelului speriat de pe bancheta din spate sa supravietuiasca. Este evident ca el nu stie ca de fapt eventuala „rupere a ecranului” pe care ruleaza filmul vietii este o iluzie. Pentru asta, trebuie sa te „maturizezi”.

Nici o grija, intalnim si la unele femei acest orgoliu, cu acelasi rol.

Un alt efect a fost renuntarea. „Sa spuna ea cum e bine, eu am obosit sa mai lupt”. „Nu vreau sa o supar”. Ne confruntam cu barbati care prefera sa se efemineze sau sa-si mascheze masculinitatea, sperand ca vor fi acceptati in acest fel, mai usor. Pentru un barbat, relatia cu o femeie oricum pare un efort supraomenesc. Cu cat mai putine eforturi, cu atat mai bine. Pare un efort sa supraveghezi cele trei planuri mental, fizic, spiritual, in cele doua sensuri, interior si exterior. Asa ca, e mai simplu, mai confortabil, sa te rezumi la ceea ce vezi concret, planul exterior. Lumea care vine catre tine. Totusi, ce ne facem cu ce vezi tu, pe geamul tau, constient sau inconstient?

Partea a IV-a

Pornind de la credinta ca barbatii si femeile sunt la fel, orice femeie va avea asteptarea ca un barbat sa comunice cu ea, asa cum o face alta femeie. Barbatii nu fac asta. Ei pleaca de la convingerea ca, ori vor spune ceva „gresit” care le va periclita relatia, ori se expun si vor trai „nesiguranta”. Oricum ar fi, nu e bine. Asa ca, aleg o conversatie „sigura” in care tacerea, ascultarea sau prinderea carligelor* din conversatie devin sigure.

*Carligele sunt acele cuvinte extrase dintr-o conversatie, in jurul carora se construiesc alte propozitii cu alte intelesuri, care au rolul de a deturna eventualul „pericol”, adica abatarea atentiei catre alte subiecte decat „el”. (Preponderent este o tactica masculina).

Evident ca orice femeie va intelege ca orice tentativa de comunicare este intrerupta si ca el „nu vrea sa inteleaga”. Cel mai probabil „el” ar vrea sa inteleaga, dar nu stie cum sa faca asta fara sa isi puna in pericol pozitia.

Cu cat o persoana se va simti mai amenintata, cu atat va fugi mai departe, ori fizic, ori afectiv.

Amenintarea are legatura cu ruperea filmului.

Putem intelege aceasta situatie cand ne dorim intens sa vedem un film sau un meci la tv si cand ne-a captat toata atentia, cade curentul. Momentele de tensiune care urmeaza sunt insuportabile. Cam asa se intampla si cu oamenii doar cu dureaza mult mai mult. Ca si atunci cand suni la compania de curent, sa te ajute cineva asa se intampla si in viata cu cel care simte ca ramane fara „film”.

In urmatoarea situatie, cand el asteapta ca EA sa ii scrie filmul si EL sa joace, si ea nu o face, ce va face EL? Ce crezi ca va face? Va cauta prima femeie care aprinde ecranul, evident. Si, daca nici ea, urmatoarea si urmatoarea (e valabila si reciproca). E de condamnat ca face asta? Asa spune regula societatii. Dar, problema nu este cautarea cuiva. Ci lipsa asumarii si a responsabilitatii pentru propria viata. E de condamnat ca nu face asta? Problema este ca nu stie cum sa o faca.

Toate strategiile din relatii, indiferent cum sunt ele, de ce natura, au ca scop mentinerea iluziei sigurantei si pastrarea confortului. Doar ca, nimic nu e sigur si confortul inseamna stagnare iar viata este despre evolutie. Ca o masina care ruleaza si una care sta in fata casei nefolosita. Devine „harb” si nu mai are nici o valoare.

O relatie ca sa dureze trebuie sa fie vie. Ca si viata. Aduci viata in relatie, e o relatie frumoasa. Ce-ar fi sa te uiti la tv si in fiecare zi, la orice ora, sa vezi ca ruleaza acelasi film? SI sa stai sa te uiti. Vreo 25 de ani. Cum ar fi?

La fel, daca scrii un film si nu joci in el, la ce bun sa joace altii? La ce iti foloseste? Si daca ai „obosit” sa iti folosesti imaginatia, cum vrei sa mai ai un partener?

Daca filmul tau e bun si actorul slab, ce crezi ca ar trebui sa faci?

Partea a V-a

In fapt, maturizarea inseamna asumarea independentei de a iti picta decorul, de a scrie scenariul in functie de ceea ce vezi pe geam, de a-ti acorda libertatea de a fi tu insuti in interior, fara sa mai astepti nimic din exterior.

Cand nu faci asta, esti in iluzie. E ca si cum te dai intr-un montagne russe si ai impresia ca vei cadea la fiecare panta mai abrupta. Senzatia aceea de gol in stomac, de cadere in gol...(In general „golul” e cuvantul cheie. Doar ca e treaba ta sa-l umpli). La fel ca in montagne russe, te iluzionezi ca, daca te tii strans de bara vei fi in siguranta, cand in realitate, siguranta ta depinde de cat de bine si-au facut treaba cei care au verificat instalatia. Sau cei care au avizat-o. Asa este si cu noi. Habar nu avem ce face creierul pentru noi, dar credem ca putem sa detinem controlul. Cand intelegi ca rolul tau este sa-ti pui imaginatia la treaba si lasi corpul (masina) cu tot cu sofer (creier) sa-si faca treaba, pentru ca stiu mai bine decat tine ce au de facut, atunci se poate spune ca te-ai maturizat.

Se poate spune si ca ne nastem maturi si ne pierdem aceasta calitate pe parcurs. Suntem educati toata copilaria sa ne asiguram supravietuirea, sa ne cultivam creierul.  Pare ca principala preocupare ar trebui sa fie recuperarea ei. Cum reuseste fiecare sa faca asta? Greu, uneori, imposibil. Pentru ca „a te maturiza” asa cum este inteles astazi ar insemna de fapt, sa te intorci la copilarie dupa ce ai invatat sa supravietuiesti in aceasta lume.

Agresiunile suferite de oameni de-a lungul vremurilor fie din partea altor oameni fie dinspre mediul inconjurator, i-au determinat sa-si asigure intai supravietuirea. Asta inseamna cultul „creierului”.

In conditii de neagresiune insa, se nasc alte dorinte.

Aceste informatii se transpun si in relatii. Atata timp cat te consideri „safe” intr-o relatie e in regula. Cand simti ca esti amenintat sau agresat fie si prin canale invizibile, vrei sa-ti asiguri supravietuirea. Creierul preia conducerea si filmul tau ramane in background sau „in aer”. Ce inseamna de fapt, sa te simti atacat? Fiecare este obligat sa isi desfasoare drumul in aceeasi masina, nu putem sa luam masina altuia. Pentru ca e a noastra, doar noi putem avea control asupra ei. Si, atunci? Unde este amenintarea? La sofer. Ne este teama ca altcineva ne poate comanda soferul. Sau chiar soferul se simte insultat sau jignit ca nu stie sa isi faca treaba.

Femeile sunt deja familiarizate cu pericolele din timpuri stravechi. Au fost agresate si au supravietuit prin adaptarea sau dezvoltarea unor mecanisme. Neavand forta fizica au fost nevoite sa apeleze la imaginatie. Pentru barbati insa e o adevarata drama. Desigur, nici unii nici altii nu isi doresc asta.  Dar, se intampla.

Este evident ca o relatie reusita este aceea cand amandoi se simt in siguranta si joaca in acelasi film, sau cel putin isi dau acordul pentru a juca echitabil fiecare, in filmul celuilalt. Pentru ca, este un caz atat de rar, vorbim despre celelalte situatii cand nu este asa.

Si aceasta este valabil pentru orice tip de relatie, si de amicitie, si de prietenie, si de familie etc.

Partea a VI-a

Traim intre paradoxuri dar singura varianta este de a le accepta asa cum sunt, pentru ca nu noi am creat aceasta lume. Asta e clar. Le gasim de-a gata pe toate de cand ne nastem. S-au incercat tot felul de categorisiri de-a lungul vremii. Omul tratat ca individ, omul tratat ca parte din colectivitate, omul ca animal, omul ca fiinta superioara. Etc. Paradoxul este ca suntem si individuali si comunitari. Si animale si zei. Si buni si rai, si inferiori si superiori, si destepti si prosti, si involuati si evoluati, si ganditori si imaginativi. Si toate deodata si la un loc. Alaturi de multe altele.

Intre aceste paradoxuri este datoria noastra sa stam la mijloc, sa echilibram mereu balanta.

Acordand atentie la cine si ce suntem, avem sansa de a ne putea prezenta si in fata altora, gasind astfel persoana cu care suntem compatibili.

In realitate, nu se intampla asa. Alegem ce este „la indemana”.

„Am cunoscut o fata in club si m-am indragostit”. „Desi sunt casatorita, incep sa ma indragostesc de colegul meu”.  „Chiar daca sunt casatorit, ea nu imi mai acorda atentie asa ca sunt nevoit sa ies cu colega mea, sunt barbat, am nevoi, nu pot sta asa”. „Imi doresc o relatie frumoasa si stabila dar, acum am nevoie de sex, cu relatia mai vad eu, mai incolo”. „De ce iesi cu X? Pentru ca imi acorda atentie si ma face sa ma simt bine”. „Stiu ca nu e persoana potrivita pentru mine dar...ce sa fac?(am un copil cu ea, sau imi da bani, sau raman fara casa). Etc.

Fiecare gaseste un motiv pentru a sta intr-o relatie nepotrivita dar „la indemana” pentru care nu trebuie sa depuna nici un fel de efort, intrucat pare ca primeste atentia solicitata din alta parte. In fapt, atentia noi trebuie sa ne-o acordam. Daca nu o facem, nu are nimeni timp pentru asta. Daca ai invatat sa iti acorzi atentie mai intai tie, apoi vei sti cum sa o acorzi si altora.

Sa ai grija de toate cele trei planuri ale existentei, este treaba ta. Da, pare greu daca nu stii cum. Dar tocmai asta ai de facut, sa inveti cum se face si apoi cum sa mentii echilibrul. Asta te va duce la o relatie reusita, nu altceva.

Daca acum nu stii si esti intr-o relatie cu cineva care nu stie, la fel ca si tine, renunta sa-i mai aduci acuzatii. Aproape toata lumea se confrunta cu aceasta situatie. Intelege ca ceea ce face celalalt reflecta raportarea lui la lumea exterioara.

Vrei sa fii mama/tata/bodygurad si sa oferi protectie altuia care o cere? Fa-o, dar in cunostinta de cauza. Daca stii ce faci, si cum e celalalt, si vrei, vei avea o relatie reusita. Nu va mai fi dominant daca ii asiguri conditiile.

Vrei sa fii independent? Iesi dintr-o relatie de constrangere care nu aduce nimic bun, nimanui. Asuma-te si cauta ce iti doresti.

Vrei sa fii protejat/a? Fii sincer/a si cere acest lucru nu mai manipula oamenii. S.a.m.d.

Relatiile sunt cu si despre oameni. Nimeni nu poate fi judecator, ca unul e bun si altul e rau. Are fiecare doza lui, de bine si rau asa cum o percepe si o manifesta mai departe. Daca exista neintelegere, ea pleaca din nestiinta. Daca omul nu vrea, nu poate, nu e pregatit sa stie mai mult, lasa-l in ritmul lui. Daca tu esti pregatit/a, mergi mai departe. Fara resentimente.

Suntem toti pe acelasi drum, doar ca fiecare imagineaza alt decor, sau nu, si fiecare se misca cu viteze diferite. Daca unul e incepator il lasi sa mearga pe banda 1, cu viteza mai mica, fara sa-l claxonezi sau sa-l injuri.

Daca ai timp, de cate ori iesi pe strada, observa si fa aceasta analogie. Masina ta si ceilalti, drumul tau si al lor, cum se desfasoara, ce se intampla, cum vezi tu, cum vad ei, si extrapoleaza la viata ta si la relatiile tale.

Tu ce relatii ai cu ceilalti? Dar cu tine?