Ce inseamna sa fii om?

Ce inseamna sa fii om? 

Perspectiva divina : Omul este creatia lui Dumnezeu, facut dupa chipul si asemanarea sa si Dumnezeu este totul. Mintea este Dumnezeu, cuvantul este Omul si alaturarea celor doua inseamna viata.

Perspectiva budista: Realitatea este construita de mintea umana, gandurile* creeaza realitatea si produc karma (pe scurt, Karma inseamna acelasi lucru mentionat de Isus, si perpetuat de agricultori: „Ce semeni, aia culegi”, doar ca.. inmultit).

*atat in budism cat si in cartile evanghelice se foloseste metafora semintelor asociate cu gandurile.

Perspectiva religioasa: Omul tinde catre iubire.  „Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”.

Perespectiva psihologica: Omul este un ansamblu de mecanisme care actioneaza constient sau inconstient.

Perspectiva filozofica: Omul este creator si trebuie sa fie responsabil moral si etic pentru creatia sa.

Perspectiva sociala: Omul este parte dintr-un intreg care trebuie sa contribuie la bunul mers al colectivitatii din care face parte, benevol sau fortat.

Perspectiva umana: Totul e prea greu J

Desigur sunt si mai multe perspective, si pare un paradox, dar toate sunt reale. De ce sunt reale? Pentru ca nu exista ceva fizic care nu a fost imaginat mai intai. Si, tot ce a fost imaginat, exista.

In realitate, omul este un univers complex care traieste simultan in mai multe planuri, fizic, mental spiritual si toate acestea bidirectionale interior-exterior si invers.

La prima vedere pare usor dar de fapt nu toata lumea are aceste perceptii. Uneori, a avea perceptii despre toate planurile, pare de neinteles si intervine respingerea:

·         „Nu-mi bat capul sa inteleg semnalele pe care mi le transmite corpul. Daca e ceva merg la doctor si rezolva el”

·         „Nu-mi bat capul sa inteleg semnalele mentale, cand traiesc diverse stari de agitatie sau confuzie sau dureri, pentru ca intreb pe cineva apropiat in care am incredere si imi va spune”.

·         „Nu-mi bat capul sa inteleg semnalele spirituale din viata mea, pentru ca, oricum e o prostie. Desigur, sunt deja pregatite niste fraze pentru asta: „Asa a fost sa fie”, „Nu a fost sa fie”, „Asa a vrut Dumnezeu (soarta, destinul)”, „Bullshit happen”, „Ei sunt de vina” (alti oameni, vremea, sistemul), „N-am ce sa fac” etc.

Totusi, vine o vreme cand tot ce ai respins vine peste tine, cu o forta mai mare decat ce ai investit tu cand ai respins...

.

Ti-ai respins corpul? Te ai considerat urat? L-ai neglijat? Iti va arata intr-o zi cat de important este ca tu sa fii aici. Daca tot nu intelegi, se va repeta istoria pana intelegi. Medicul nu va sti sa iti spuna asta, va trebui sa intelegi singur. Te poate ajuta, e adevarat, sa iesi din criza, dar vindecarea vine doar dupa ce ai inteles lectia.

Ti-ai respins emotiile? Iti vor fi afectate atat exprimarea cat si capacitatea de a asculta. Relatiile cu cei din jur vor fi afectate. Toate emotiile netraite sau neeliberate se stocheaza undeva (in corp sau in inconstient), astepand momentul sa se manifeste.

Ti-ai respins spiritualitatea? Ai considerat ca nu ai timp pentru astfel de „prostii”? In viata ta vor aparea tot felul de evenimente care iti vor arata ca ceva nu este in regula.

Majoritatea acestor respingeri se exprima la un moment dat prin durere. Durerea este ca soneria de la alarma dimineata. Nu ai chef sa mergi la scoala sau la serviciu, dar, mergi pentru ca iti trebuie atat banii cat si activitatea. Te trezesti si iesi pe usa. Asa si cu durerea. Ea are rolul de a iti arata, in functie de localizarea ei, ce este necesar sa revizuiesti. Orice natura ar avea ea...fie ca te doare corpul, fie ca te doare ca te simti singur, fie ca te doare o pierdere.

Observa-ti comportamentul atunci cand suna alarma... Te trezesti linistit, o accepti stiind ce semnificatie are sau incepi sa injuri sau o ignori pur si simplu? Asa vei face si cu durerea.

Cum se realizeaza trezirea mintii? Prin indreptarea atentiei.

Ca atunci cand esti in intuneric si ai aprins o lanterna. Cand indrepti fascicolul de lumina,  vezi ce obiecte sunt in camera. Cand ai indreptat lanterna in alta parte, poate ai si uitat ce ai vazut deja, atras fiind de ceea ce vezi acum. Cu cat lanterna e mai mare, cu atat vedem mai multe lucruri din camera. Cu cat le vedem si fixam lumina asupra lor, cu atat devim constienti de prezenta lor.

Asa ca, de fapt in aceasta viata avem nevoie, dincolo de satisfacerea nevoilor de baza, doar de acest element ce ar trebui cultivat cu sarg: ATENTIE. Cu cat atentia este mai mare cu atat creste gradul de constientizare. Cu cat suntem mai constienti, cu atat stim mai multe despre noi pentru ca aflam cum ne raportam la mediul inconjurator si niciodata invers. Daca avem impresia ca mediul se raporteaza la noi este o iluzie. In plus, sa nu uitam ca intai gandim si apoi simtim si daca avem sentimente ar trebui sa cautam ce ganduri se afla in spatele lor.

Gandurile, sentimentele, emotiile, programele, chiar si visele, sunt instrumente care ne ajuta sa ne adaptam si sa evoluam. Daca nu stim sa le folosim, e ca si cum am avea o tastatura de la calculator si apasam pe toate butoanele aiurea si ne miram ca nu merge.

Ca sa intelegi cum e cu raportarea noastra la mediu, sa presupunem ca un grup de oameni, merge intr-un loc. Acolo, nu e nici cald nici frig, nici umed nici uscat. Locul are mereu aceleasi caracteristici. Oamenii ajung. Incep sa spuna. Unul: „Imi este cald”, altul: „Mie imi este bine!”, un altul: „E prea umed!”. Mediul e acelasi. Pe masura ce oamenii au poposit mai mult in acel loc, au inceput sa isi constientizeze prezenta acolo. Nefiind un loc familiar, incep sa acorde atentie propriilor perceptii. Aceste perceptii vor fi stocate ulterior ca informatie, daca au fost repetitive sau profunde. Afirmatia „este foarte cald afara” e diferita de „imi este foarte cald”. Un om care face prima afirmatie, crede ca poate percepe mediul inconjurator. Cel care face a doua afirmatie este constient de propriile perceptii. Exista si raspuns asemanator: ”tuturor ne este cald”, dar asta nu inseamna ca fiecare dintre cei care spun asta au exact aceleasi perceptii. Asemanarea duce la confuzia „Uite, acela este la fel ca mine, sau exact ca mine”. Ne bucuram cand intalnim oameni „exact ca noi”, dar este o iluzie. Suntem unici si trebuie sa ne intelegem unicitatea.

Daca stam mai mult intr-un loc, nu mai acordam atentie acestor perceptii. Deja sunt inregistrate informatiile de baza si ne concentram pe alte perceptii (ne indreptam atentia in alta parte).

La fel, cand se afirma ca putem simti energia negativa a altor persoane, este iar o iluzie. In fapt ne simtim reactia noastra la stimulul transmis de altcineva si il interpretam ca fiind negativ. Poate pentru ca ne produce o tulburare, poate ca avem deja inregistrat un raspuns similar in alta imprejurare. Pentru ca nu stim cu exactitate, tindem sa credem ca avem puteri paranormale. Paranormale sunt acele puteri pe care le exercita doar mintea noastra, comune tuturor oamenilor dar accesibile doar in anumite stari de constiinta (de ex. telepatia). In consecinta, nu putem sa simtim ce simte altul. Avem doar propriile perceptii. Putem doar sa facem analogii de sens si sa asociem ceea ce am simtit cu ceea ce ni se spune.

Perceptiile mediului si constientizarea propriei persoane pot fi alterate atat de stari interioare cat si de diferite substante consumate (ex. alcool). Incapacitatea de a ne mai percepe intr-un anumit mediu ne creeaza grave tulburari de identitate. Daca ne pierdem constienta de sine, devenim depresivi, anxiosi si alte stari . Toate sunt alterari are propriei identificari.

Imagineaza-ti ca vrei sa faci scuba diving pentru ca ai vazut la tv si e cool. Scenariul 1: te arunci direct in ocean, oceanul te inghite si apoi te expulzeaza. Scenariul 2: Mergi la cursul de scuba diving, inveti teorie, faci practica, pas cu pas, pana ajungi sa iti implinesti dorinta. Te adaptezi usor la mediu si incepi sa te constientizezi in el.

Cam asa si cu orice mediu in care te afli sau ai vrea sa te afli.

Tot ce stim mai bine este despre noi. Tot ce credem ca stim despre altii este doar iluzie. Adevarul inseamna ca am constientizat clar realitatea raportat la perceptia noastra. Nu facem asta, suntem in iluzie. Adevarul il aduce pe „stiu” in prim plan, iluzia traieste cu „mi se pare si cred ca”.

            Daca avem adevar avem si claritate.

            Toata viata ar trebui sa aiba la baza aceste simple afirmatii:

„Ma iubesc”

„Am incredere in mine”

„Ma accept asa cum sunt, cu bune si cu rele”.

De ce sa te iubesti, sa te accepti si sa ai incredere in tine? Pentru ca nimeni nu poate face asta in locul tau. Asteptand iubire si acceptare si validare de la altii, iti trece viata. Vei rumega ganduri necontenit despre de ce-uri care nu isi au sensul. Cand ai dobandit astfel de insusiri, le poti transmite si altora. Oamenii care au perceptia iubirii, increderii, acceptarii o vor recunoaste. Ceilalti nu.

De ce si „cu rele”? Pentru ca ai constientizat calitatea umana pe care o ai. Adica, in natura noastra exista instincte care ne asigura supravietuirea. Uneori, cand se activeaza aceste instincte putem avea ganduri urate fata de noi insine sau cei din jur indiferent ca ne sunt dragi sau nu. Aceste ganduri ne arata ca ipostaza in care ne aflam nu ne face bine. Pentru ca, tot credem ca altul este de vina pentru starea noastra, avem tendinta de a-l acuza si pedepsi. In fapt, ne punem singuri in astfel de ipostaze, tot din ignoranta.

Sunt descrise in Biblie toate ipostazele in care omul poate fi rau, daca ai curiozitatea sa le afli. Dar, esential nu este sa tii atentia pe acel gand „rau” ci ce faci cu el. Furia are 90 de secunde cat sta in corp. E alegerea ta daca o eliberezi sau o cresti. De aici incepe transformarea. Daca in prima secunda iti vine sa-i dai altuia in cap, in urmatoarele incepi sa rationezi de ce alegi sa nu faci asta. Daca nu ai o educatie a gandurilor, si nu esti focusat pe atentie si constientizarea cine esti si unde te afli, desigur, alegi varianta scurta.

A fi om, inseamna sa beneficiezi de intreaga ta atentie, care te va duce la constientizarea ipostazei in care te afli, intr-un singur moment, acum, care te va ajuta sa afli adevarul si sa obtii claritatea necesara alegerilor optime pentru viata ta.

A te concentra tot timpul pe ce fac ceilalalti, sau sa astepti sa vina lanterna mereu de la altcineva este doar pierdere de vreme.

Am mai spus, altii pot sa ne arate directii, dar nu poate nimeni sa mearga pe drumul nostru, niciodata. Putem cel mult sa stam pe dumul altora si sa ne simtim atat de singuri, din ce in ce mai singuri, pana cand acest sentiment va duce la insasi stingerea propriei vieti.

Totusi, sa nu uitam ca nu esti singur in acea camera. Poti ruga oricand pe cineva sa ti aduca o lanterna.

Tu unde te afli si pe ce drum mergi?

Apropo de drum, pentru o mai buna intelegere putem folosi metafora masinii. Automobilul este corpul nostru, creierul este soferul nostru si noi stam pe bancheta din spate. Desi avem acest privilegiu, nu suntem proprietarii masinii ci doar am primit o concesiune pe termen scurt. Rolul nostru este de a-i cere soferului sa ne duca la destinatie si sa verificam daca isi face treaba bine. Daca lasam soferul sa ne duca unde vrea el, va ajunge sa creada ca el este de fapt cel care comanda destinatia (dezvoltarea exagerata a egoului) si vom fi mereu speriati si nemultumiti de prestatia lui. Motorul masinii este dorinta noastra de a ne afla in acea masina, de a parcurge drumul si de a ajunge la destinatie. Dorinta sta la baza existentei vietii. Cand nu mai exista nici o dorinta (care vine din imaginatie), motorul se autodistruge.

La fel, daca nu ne preocupa starea automobilului, poate sa se strice oricand si sa ramanem in drum. Avem un automobil de lux si suntem privilegiati. Uneori, e bine sa mai ridicam geamul dintre noi si sofer (meditatie, rugaciune) sa ne regasim linistea. De cele mai multe ori, atentia trebuie sa fie la fel de mare ca si a soferului. Nu am putea trai oricum fara el. Noi nu stim nici sa conducem masina, nici regulile de circulatie. Ai primit soferul la pachet cu masina. Daca lasi un alt sofer si nu pe al tau sa conduca, situatia este neplacuta. Poti intreba alti soferi de pe drum ca sa te ajute, dar doi soferi la un volan nu au ce sa caute. Va fi o harmalaie permanenta care te va afecta precum un copil mic speriat ca nu stie ce sa faca atunci cand se cearta parintii. Oricum nu ai unde sa pleci, viata ta se desfoasoara in masina. Ai drept de decizie. Asuma-ti asta.

O alta metafora pentru intelegerea noastra este cea a calculatorului care a fost conceput dupa modelul uman.

Avem un program „Bios” prestabilit in creierul mijlociu, responsabil cu instinctele de baza care asigura supravietuirea (hrana, apa, somn, sex, iubire, frica, paternul de om), la care nu avem acces. Am putea sa mai facem analogia cu un program „Windows”, situat in creierul mare, de unde se deschid toate ferestrele catre informatie.

Orice comanda pe care o dam unui calculator, trebuie sa fie mai intai inregistrata. Nu putem cere sa se execute un program pe care nu il avem instalat. Asa ca, daca de exemplu, „Vreau sa ma accept asa cum sunt”, mai intai spun asta, pana se inscrie informatia in creier.

Asa cum scrii un DVD sa spunem, daca ai facut vreodata asta , ai observat ca pe masura ce se inscrie informatia, se adancesc niste santuri. Exact asa este si cu informatia din creier. Traseele neuronale se formeaza ca niste santuri. Nu ai sant, neuronii nu pot reface acel traseu, si te trezesti spunand „nu mai stiu”. Cu cat santul este mai adanc, cu atat ei pot accesa mai usor refacerea acelui traseu si „amintirea” este rapida. Comenzile pe care le dam, sunt mai intai procesate. Nu poti sa pui DVD-ul si sa-l scrii pur si simplu. Sistemul iti va spune daca toti parametrii sunt in regula, si abia dupa procesarea comenzii primesti acordul sa inscrii.

In cazul nostru, sistemul este alcatuit din toate credintele noastre, formate de-a lungul vremii, catalogate drept certitudini. Daca am credinta, sa spunem, intr-o idee ca „a ma accepta asa cum este dovada de egoism”, si am credinta ca „nu vreau sa fiu egoist”, pentru ca am catalogat aceasta informatie ca fiind „rea”, atunci, in urma procesarii, creierul va respinge inscrierea acestei informatii. Voi constata ca, la mine nu merge. Da, e normal, pentru ca e o comanda gresita.

De obicei, atunci cand vreau sa scriu un DVD si nu merge, sun un prieten care stie cum se face asta. Dar, atunci cand vreau sa scriu o informatie pe creier si nu merge, ma declar neputincios si o las balta. „La mine nu merge chestia asta”. De ce? Pentru ca nu m-am gandit ca, de fapt, daca vreau sa scriu o astfel de informatie si sistemul nu ma lasa, sa caut eroarea si sa o indrept. Sa merg direct la sistemul de credinte si sa dau o curatare, sa caut block-busterul cu eroare si sa repar. Pentru ca „N-am stiut ca se poate”. Se numeste ignoranta cand nu stii. Da, se poate. Se mai poate, ca si la calculator sa iti organizezi fisierele permanent pentru ca altfel nu mai gasesti nimic, sau nu mai merge si apoi va trebui sa reinstalezi totul.

Toata lumea a avut la un moment dat, un calculator care „Nu mai merge si nu stiu ce sa-i fac”.  Pentru ca ai descarcat fisiere alandala, pentru ca nu te ai asigurat cu o minima protectie, sau n-ai stiut sa folosesti programe, sau „n” motive. Ti-au mai spus cei care intretin calculatoarele sa tii desktop-ul cat mai liber, pentru a pastra memoria libera, cam asa e si cu privirea noastra. Prea multe lucruri ingramadite la care ne uitam ne produc confuzie, nu mai stim pe ce sa ne mentinem atentia.

In plus, suntem secventiali, procesam informatiile pe rand. Una cate una, exact ca un cadru de film dupa un altul, lipite, formeaza filmul. Nu este intamplatoare analogia cu „filmul vietii noastre”. Si pentru ca informatiile sunt procesate secvential si pentru ca avem aceste calitati de scenarist, regizor, producator, actor. Pe care trebuie sa le exercitam simultan . Desigur, este de mare ajutor intai sa concepi scenariul, apoi sa cauti productia, sa pui in scena si sa joci, dar nefiind constientizat acest cuadruplu rol, la un moment dat, te pierzi si nimeresti in filmul vietii altuia ca figurant sau erou in rol secundar.

Avem circa 60.000 de ganduri pe zi. Primim milioane de biti informatie si putem procesa intr-o secventa circa 5 biti. Este la un moment dat imposibil sa urmarim toate gandurile si de aceea, ne sunt utile celelalte instrumente: programele, emotia, sentimentul, visul. Daca ne intoarcem la exemplul cu soferul, acesta are niste intructiuni precise cum sa conduca, si este permanent atent la drum, pentru a lua cele mai bune decizii in functie de ceea ce intalneste in cale. Persoana care sta in spate, insa (adica noi), primeste direct imagini. De aceea, „o imagine face cat o mie de cuvinte”. Aceste imagini sunt transmise mai departe catre creier si se imprima mai rapid decat inscrierea informatiilor in santurile neuronale. Asa ca, aici incepe educatia mintii. Traind in iluzia ca detii vreun control, ca asa cum crezi tu este si nicidecum in alt fel, te privezi de sansa de a face mai mult decat atat.

Realitatea este ca suntem doar calatori in masina. Iluzia este sa crezi ca daca ai primit o imagine din exterior sa zicem „Satul Trist” si ai ramas blocat in acea imagine, si crezi ca tu acum locuiesti acolo, iti petreci viata acolo, cand de fapt, tu esti in masina spre destinatie. Daca reusesti sa faci distinctia, sa fii atent si sa constientizezi ca te afli pe un drum pe care nu exista oprire, felicitari, ai inteles despre ce este viata. Cadrele se schimba rand pe rand, de la fiecare cadru poti sa construiesti un film. Dar cred ca arta este sa alegi cel mai frumos cadru, din fiecare film pe care l-ai putea construi si sa faci unul singur „Cel mai frumos film al vietii mele”.

Spre deosebire de calculator avem „senzori” pe toata „masina”. V-am spus ca suntem norocosi sa avem un automobil de lux ultradotat. Senzorii isi fac treaba sa inregistreze atat ce vine din exterior cat si raspunsul nostru la stimuli. Toata informatia se duce la creier care o proceseaza, pastreaza, sorteaza, cartografiaza, retransmite informatia catre toate celulele si asa mai departe. Un proces extrem de elaborat. Acest proces intern nu poate fi constientizat in conditii normale. Spunea Buddha la un moment dat ca si-a auzit sangele curgandu-i prin vene. Pare posibil. Mie insa imi pare imposibil sa „vezi” cum a fost varsat in stomac, de exemplu, 35 ml de acid clorhidric, ca sa asigure digestia si sa „vezi” in ce consta tot procesul care ti-a trimis impulsul la creier sub forma de „foame”. Nu stiu daca vom ajunge vreodata acolo insa, stiind cat de complex este acest proces, mi se pare natural sa iti respecti corpul si sa il ajuti. Mai cred ca este imposibil acum sa stim cum o sinapsa face legaturi informationale sau cum se produce transferul de informatii pe fluxul constiintei , cum se face legatura energetica intre constient si subconstient. S-au facut teste, masuratori, calcule, supozitii idei. Dar, toate ne arata potentiale modalitati. Nu le constientizam noi cu noi. Deci trebuie sa ne constientizam propria ignoranta.

Si atunci cum facem?

Exista 3 intrebari in manualul de filozofie de clasa a XII-a, esentiale de altfel pentru fiecare om si universal valabile :

1.”Cine sunt eu”?

Raspunsul la aceasta intrebare ne defineste filmul si drumul. Tinerii nu sunt indrumati sa isi gaseasca propriul raspuns. Cine vrea bine, cine nu iarasi bine, ti-ai luat nota, ai trecut de materia respectiva. Totusi, mai departe...cum afli cine esti si mai mult decat atat, sa stii ca este esential sa iti pui aceasta intrebare si sa iti dai raspunsul?

Evident ca eu nu ofer raspunsuri universal valabile. Consider ca fiecare este dator sa isi gaseasca propriile raspunsuri la propriile intrebari.

Totusi, plecand de la informatia ca omul este de fapt un univers complex, care frecvent  isi  poate intelege interiorul doar atunci cand il vede manifestat in exterior, ca uneori si atunci ii este greu sa inteleaga, intelegem ca trebuie sa ne schimbam paradigma :”Eu sunt un om simplu cu nevoi simple” sau „Spune-mi tu ce am de facut” in: „Imi asum in mod constient viata si imi voi indrepta atentia asupra mea”.

Asfel, fiecare isi poate gasi propriul raspuns.

2.Ce este Dumnezeu?

Iarasi un raspuns pe care fiecare este dator sa si-l gaseasca.

Insa, pornind de la metafora ca avem un automobil de lux, ultradotat, cu sofer cu tot, ne putem pune alte intrebari: Cine ni le-a dat? De unde le avem?

3.Ce este lumea?

Raspunsul la aceasta intrebare este o consecinta a raspunsurilor anterioare.

Modul in care ajung sa ma percep si apartenenta la Dumnezeu, imi descrie ce este lumea.

Pornind de la informatiile ca :

-totul este energie, inclusiv noi, ca aceasta energie interactioneaza intr-un mod ordonat si ca atunci cand se produc dezechilibre, energia capata manifestari brutale;

-totul exista sub conditia ca intai sa fi fost imaginat;

-orice descoperire este de fapt atentia focusata pe un lucru existent deja;

-orice e real a fost, este si va mai fi;

-in fapt stim tot dar nu stim nimic;

-nimicul este locul in care se produc toate posibilitatile ulterioare („Teoria nimicului pentru cei intresati”);

-daca punem o mana de om la microscop marita de 50.000 de ori nu mai vedem nimic dar daca o reducem la „normal” o putem percepe ca fiind „o mana” conform informatiei genetice inscrisa in matrice;

-gandurile, emotiile si sentimentele noastre influenteaza atat lumea interioara cat si cea exterioara;

-toate informatiile procesate se transmit in ADN (microunivers)  dar si in „cloud” (macrounivers);

-suntem unici in individualitatea noastra dar suntem toti la fel;

-gandurile, emotiile, sentimentele sunt instrumente pe care le putem folosi si in mod constient si ca nu avem nici o limita sa facem asta, singurele limitari sunt cele fizice (momentan J);

-putem sa ne percepem doar pe noi si ne putem schimba doar pe noi, schimbare pe care o putem vedea apoi in lumea in care traim,

Si multe altele, toate acestea ne ajuta sa descriem ce este lumea in niste termeni proprii pe care avem deocamdata posibilitatea sa ii intelegem.

Daca nu facem asta, traim intr-o permanenta confuzie care inseamna neintelegerea lumii in care traim. Consecinte: dezvoltam frici, furie, nefericire, asteptare, procastinare etc.

Cand ai obtinut raspunsurile la cele trei intrebari, poti sa iti dai seama daca sunt realitate, atunci cand poti vizualiza un cer (tu), pe cer sunt nori (sentimentele), care se intinde deasupra unui ocean (mintea) si unde poti vedea valurile de suprafata (gandurile). Atunci ai ajuns la un echilibru si de aici incepe calatoria . E doar o metafora pe care o poti vedea si aici:

https://www.youtube.com/watch?v=3tFdOqKV2Iw&index=24&list=PL-IOEAyElggicrS_Z_Qk_iIwv-ZmGZIVo&t=1714s

Desigur, e calatoria ta si alegerile iti apartin. Doar ca atunci cand te intrebi de ce una sau alta, aminteste-ti ca toate lucrurile au o cauza, nimic nu e intamplator, si cand oricand poti apela la cele 3 formule magice :

„Cauta si vei gasi!” „Cere si ti se va da!” „Bate si ti se va deschide”

Nu sta pentru ca doar tu ai de pierdut.

Concluzia la care am ajuns prin 2012, este asa :

„Daca mie imi este bine, le este si celor din jurul meu bine. Dar, nu intereseaza pe nimeni daca mie imi este bine. Ok...atunci ... A-mi fi bine, este de datoria mea pentru ca nimeni nu stie mai bine decat mine asta”.

A-mi fi bine nu inseamna sa ma folosesc de altii pentru asta in defavoarea binelui lor ci sa gasesc modalitatile prin care imi asigur acest bine fara sa ii implic pe ceilalalti sau sa depind de ei.

Daca imi inteleg calitatea de om, inteleg si ca ce am la dispozitie sunt gandurile si comunicarea lor.

Exista oameni care cauta alti oameni si spun: „te iubesc”. Deseori, este o capcana care inseamna: „ pentru ca eu te iubesc, si tu ma accepti , eu ma asez in bratele tale si este de datoria ta sa ma faci fericit”. Si, celalalt, la inceput este incantat, accepta, apoi incepe sa resimta ca poarta o greutate in brate. Devine dificil sa se mai mentina in echilibru. Sa masuram de exemplu povara in kilogramele celuilalt. Ca exemplu, daca unul are 60 kg si altul are 90, va trebui sa sustina 150 kg, fizic imposibil. Incepe sa se planga instinctiv pentru ca nu isi da seama inca ce i se intampla. La un moment dat, insa povara e prea mare, si ii da drumul. Celalalt este naucit: „Cum ai putut sa-mi dai drumul, m-ai ranit!”. Pentru amandoi, procesele sunt inconstiente pentru ca asteptarile setate sunt nerealiste. Nu poate nimeni sa faca asta pe termen lung. Poti doar sa incerci o perioada. Finalul este previzibil.

Exista oameni care vor sa li se preia „povara” dar celalalt, desi accepta relatia, refuza purtatul poverii. Incepe un joc subliminal, in care unul dintre ei, tot ar face ce vrea celalalt, poate-poate, preia povara. In loc sa isi indrepte toate aceste calitati de perseverenta si consecventa catre binele personal, si sa isi asume propria viata, prefera sa astepte mereu de la celalalt. Desigur, si in acest caz, acela care vrea sa predea povara va cauta si in afara relatiei pe altcineva care sa faca asta.  Daca va gasi, ne intoarcem la cazul dinainte.

In realitate, atunci cand ne gasim raspunsul la cele trei intrebari esentiale, cand aflam cum ne este bine, si relatiile noastre cu ceilalti devin altele. Cand ti-ai descoperit rezerva de bine personal, atunci cand ai relatii cu alti oameni le oferi si lor din ceea ce ai. Pentru ca si relatiile se construiesc ca si drumurile, pas cu pas. Pentru ca o relatie sa fie comuna, ambii trebuie sa construiasca. Altfel, vor fi relatii unilaterale, in care cel care construieste se va simti singur. Sau ca in exemplul cu masina, unul il va tracta pe celalalt. Isi va pierde si libertatea si va resimti si efortul dublu.

Daca ai aflat aceste raspunsuri, ai baza pe care de acum inainte poti sa construiesti. Sau sa scrii filmul. Si sa-l produci. Si sa-l regizezi. Si sa fii eroul principal.

Tu, in filmul cui joci?