Pornind de la afirmatia lui Lucian, care suna asa:
“Într-o relație în opinia mea se gandeste prea
emotional și se acționează
emoțional...acolo ar trebui sa fie mai multa implicare rațională. Niciun bărbat
nu o sa poată să înțeleagă o femeie...și nici viceversa”,
Astazi vreau sa vorbesc despre aceasta neintelegere, perpetuata
ca fiind un adevar absolut.
In primul rand, exprimarea este gresita. Primul este gandul si apoi emotia.
Gandul este interfata pentru manifestare in lumea umana, si emotia este un
instrument pentru a putea percepe gandurile aflate in background. S-a stabilit
deja ca avem circa 60.000 de ganduri pe zi, imposibil de urmarit cu atentia
treaza, asa ca, emotiile ne ajuta sa identificam mai repede ceea ce percepem
chiar daca atentia este indreptata in alta parte.
Daca vreti sa stiti cum s-a ajuns la 60.000 ganduri pe zi, se estimeaza ca avem un gand pe secunda,
(la o medie de 16 ore de stare de trezie, inmultite cu 60 minute, inmultite cu
60 secunde ne rezulta 57.600 secunde). Se
poate intelege ca, daca dormim mai putin, sau viteza cu care gandim este
accelerata, numarul lor creste proportional si este imposibil sa le urmarim in constient pe toate.
Uneori, persoane, jobul, hobby-uri sau evenimente, ne solicita concentrarea atentiei pe anumite
ganduri, celelalte ruleaza in background fara a fi identificate, si exact aici
intervine corpul, care ne atrage atentia prin ceea ce simtim, prin emotie, ca trebuie sa mutam atentia
acolo unde se cere, pentru binele nostru. Evident, de cele mai multe ori, ne
lasam ghidati de aceste emotii, fara sa mai depunem efortul de a identifica ce
ganduri se ascund in spatele acelor emotii. Identificarea acestor ganduri presupune sa luam la cunostinta ce
vrem de fapt, si sa facem niste alegeri, raportat la ceea ce am aflat.
Dupa identificarea a ceea ce reprezinta emotia pentru noi, avem
de ales intre a exprima aceste
ganduri sau nu. Neidentificarea acestor emotii, precum si neexprimarea lor, da un semnal corpului ca
este in regula sa le mentina in background, si creeaza ceea ce se numeste
frustrare. Frustrarea este un conflict intern intre ceea ce credem ca vrem sa
facem, influentati de educatie si conjunctura, si ceea ce ne dorim cu adevarat.
Emotiile de acest gen pot fi numite
emotii oarbe.
Emotia, furia, frustrarea
toate se traduc prin “nu (ma) inteleg”.
Gestionarea gandurilor este determinanta in creier, emotiile in
corp. Intrucat corpul este cel care preia informatiile din mediu, atat prin
intermediul celor 5 simturi cat si prin alte mijloace, (personal, consider ca
avem miliarde de senzori in tot corpul), le transmite creierului pentru
prelucrare. Este evident ca, deja stiind toate aceste informatii, numai daca ne
gandim la ele se produce un haos.
Suntem adaptati sa prelucram lucrurile secvential, secventa cu secventa, pentru ca atat poate creierul la ora actuala. Fiecare
secventa se traduce in moment ca fiind denumit generic “timp”. In realitate, timpul nu exista, interpretarea secventiala
este construita asa pentru a fi si inteleasa. Ne placem sa credem ca suntem
oameni simpli, cu nevoi simple, dar nu este asa. Suntem atat de complicati incat numai gandul de a
aprofunda putin, sperie. Si, fireste, orice frica ne indeparteaza de cunoastere. Calea usoara este sa crezi
ca esti limitat la ce intelegi in creier, in acea unica secventa, si sa
consfintesti acel ceva ca fiind corect. Nu e. Pentru ca in timp ce suntem cu
atentia in alta parte, se prelucreaza si restul informatiilor, corpul transmite
rezultatul, si ajungem sa nu mai intelegem de ce gandim ceva si simtim sau ni
se intampla altceva.
Pentru ca e un rationament dificil de urmarit, sa ne intoarcem
la “gandirea emotionala”. Este deja studiata capacitatea femeilor de a-si
utiliza ambele emisfere cerebrale, cu transfer de la una la alta foarte rapid. S-a studiat si ca barbatii nu sunt interesati
de acest procedeu. Partea dreapta a creierului este cea “masculina”, responsabila cu lumea
materiala, partea stanga a creierului este cea “feminina”, responsabila cu imaginatia
si creativitatea.
Daca un barbat care pretinde ca este “rational” va urmari partea materiala a lucrurilor si va discuta
despre elemente palpabile. Cu cerinte clare, ce se pot traduce cu usurinta in
lumea materiala. Daca o femeie va aduce si creativitatea
in discutie, barbatul pur si simplu nu intelege.
Spre exemplu: Daca Ea va aduce in discutie ca ar vrea sa
primeasca un cadou, de ziua ei sa spunem, si indica si obiectul (o floare, o
carte, o haina, etc.), pentru El nu va reprezenta o problema (poate doar daca
apreciaza costul ca fiind exagerat, raportat tot la elemente materiale), si va
fi multumit.
Daca Ea aduce in discutie, ca ar vrea sa primeasca un cadou care
sa reflecte cat de mult este iubita si apreciata, deja El este “inchis”. A
dobandit o problema pe care nu stie sa o gestioneze. Orice incearca sa isi
imagineze, constientizeaza ca exista posibilitatea sa nu “nimereasca” cerinta.
Desigur, exista barbati care stiu exact ce cadouri sa ofere, e
doar un exemplu, nu o situatie generalizata si poate avea legatura cu orice
situatie din viata.
Nu e ca si cum femeile isi inteleg si ele emotiile, pentru ca
majoritatea oamenilor, barbati sau femei, nu se inteleg nici pe ei insisi, dar
pe ceilalti.
Insa, spre deosebire de barbati, femeile isi constientizeaza emotiile,
chiar daca reusesc sau nu sa le identifice, si apeleaza la scenarii creative
prin care incearca variante sa se exprime. Prin cultura si educatie, barbatii
sunt invatati de mici sa nu isi exprime emotiile asa ca, nu au cum sa inteleaga
de unde vine povestea asta. Se “pierd”.
De cele mai multe ori, invata de la alti barbati “cum se face” si majoritatea
repeta acest tipar. Un barbat nu face aia, nu face ailalta, nu se poarta asa,
se poarta asa, dar oricum, de principiu, barbatii nu au cum sa inteleaga
femeile, asa ca: “o las in pace pana se potoleste, si, la tot ce spune, raspund
cu “da, draga”.
Uneori barbatii isi consuma aceste emotii prin alcool, pentru ca
are aceasta abilitate de a “masca”
emotiile, ca si orice alta substanta care da dependenta (fumat, zahar, altele).
Pare ok, pentru ca, au mai fost “pacalite”
un timp. In realitate, ele raman acolo, orice emotie trebuie inteleasa si
eliberata, nicidecum stocata in corp.
Vestea proasta este ca, exact asa se intampla, in memoria
corpului stau toate emotiile inregistrate de-a lungul timpului si neprelucrate,
si, mai devreme sau mai tarziu, se vor manifesta. Memoria noastra nu sta localizata in creier
sau in vreun neuron stingher sau mai multi. S-a incercat un mod, chiar bufonic
as spune, de a induce ideea ca barbatii au niste “cutiute” cu informatii si nu
zburda printre ele, le acceseaza cate una, pe rand, ca alfel se bulverseaza.
Nicidecum. Nu exista cutiute cu amintiri si cu creatii, cutiute
cu familii si zile de la nastere, pe care barbatii “au uitat unde le-au pus”.
Nu exista “lazi de zestre” ale femeilor, care, ale lor fiind mai mari sunt
doldora de amintiri.
Functiile corpului sunt aceleasi pentru toata lumea. Si barbatii si
femeile au aceeasi memorie,
modalitatea de a folosi este diferita. Nu e un lucru rau sau bun, e doar
diferit. Fiecare dintre sexe si-a dezvoltat niste abilitati pe care le
foloseste asa cum ii dicteaza societatea la un moment dat.
Exista si reversul. Femei rationale si barbati emotionali.
Depinde de educatie. “Si barbatii
plang cateodata” este o sintagma binevenita in aceasta educatie, pentru a mai
tempera putin presiunea pe care o suporta barbatii in lupta lor. Plansul este o
forma de eliminarea a emotiilor, insa nu e suficenta. E tot un instrument. Avem
multe forme fizice de eliminarea a emotiilor dar nu vorbesc acum despre ele.
Din punctul meu de vedere, cine plange, isi plange de mila. A iti plange de
mila, este un lucru benefic la un moment dat pentru ca, intelegi ca te-ai
tratat nepotrivit sau poate crezi ca ai pierdut ceva, ca nu te-ai iubit sau
respectat suficient, si simti compasiune pentru tine, insa plansul este si o
obligatie de a schimba ceva. Compasiunea este un sentiment nobil, pentru ca te
identifica cu esenta fiintei umane, care este o creatie cu adevarat
speciala. Plansul este un semnal de
alarma ca ar trebui sa te ocupi de tine. Cand esti bine cu tine, nu ai nevoie
sa plangi. Deseori credem ca plangem
pentru altii, interpretare incorecta.
Educatia gresita din societatea atat veche cat si prezenta, nu
face decat sa adanceasca problema. Revenind la faptul ca, oamenii nu se inteleg
pe ei insisi, dar pe altii, solutia de a incerca sa te intelegi cu altcineva
sau sa fii inteles, este gresita. Primul pas e autocunoasterea. Daca intri intr-o relatie cu scopul ca persoana
cealalta sa te ajute sa te cunosti, e bine sa anunti dinainte. S-ar putea la
fel de bine sa gasesti o persoana care, exact ca si tine, nu stie cum sa o faca,
si va genera evident, numai neintelegeri.
Relatiile cu ceilalti sunt
reusite doar cand ai ajuns sa te cunosti pe tine. Daca nu se intampla asta, relatiile conectate vor fi
superficiale si genereaza frustrari. Ai senzatia ca oricate eforturi depui in
relatie, nu esti apreciat. Desigur, nu-ti pui problema ca nu te asculti, si nu
stii ce vrei cu adevarat, ci celalalt este de vina, pentru ca “nu intelege”.
Fiecare discutie de la subiecte marunte pana la decizii
importante vor genera neintelegeri. Cand ti se pare ca celalalt ar fi trebuit
sa inteleaga ce i-ai spus, si totusi nu o face, gata frustrarea. Aceasta
secventa repetata de cateva ori, neidentificata si necorectata, va genera
acelasi tip de discutii frecvent. Emotia asociata e gata sa se manifeste si ea,
si conduce in final la: “nu mai vreau sa vorbesc despre asta”, “mereu faci
asa”, “orice fac nu e bine”. Fara a realiza ca, de fapt, faci acelasi lucru la
nesfarsit si astepti un rezultat diferit”. Barbatilor li se pare extrem de
obositor, si este, pentru ca, lupta cu emotiile nu este usoara deloc.
Totusi, emotiile
raman. Senzorii inregistreaza conjunctura si orice stimul repetat din acea
conjunctura va da alarma.
Una dintre cele mai comune si mai mari frici ale barbatilor este sa fie parasiti sau abandonati. Dar asta
se intampla doar pentru ca, in lupta lor contra emotiilor, au ca aliat femeia.
De aici diferite comportamente: “mai bine o las eu inainte decat sa ma lase ea
pe mine”, “nu ii arat slabiciunile sa nu stie unde sunt vulnerabil”, “sa stie
cine e seful”, etc.
Insa, daca femeile inca din copilarie stiu ca sunt vulnerabile,
si nu au cum sa ascunda asta, si barbatii sunt la fel de vulnerabili dar se
ascund in spatele fortei. A ascunde aceasta vulnerabilitate ne arata ca, de fapt, trateaza femeile ca pe niste
dusmani nu ca pe niste aliati. Este evident conflictul. Vrei sa ai o relatie cu o femeie sa te ajute in lupta
contra emotiilor dar, inca de la inceput, ea este un potential dusman. Masca
insa, da impresia de protectie dar creeaza si un comportament duplicitar. Sunt
femei care accepta (“Un barbat, numai sa fie!” era titlul unei carti), sunt
femei care isi doresc relatii adevarate.
A fi actor presupune sa joci un rol si redevii cine esti cand s-a
terminat. Dar rolul cu masca este pe termen lung. In mod normal, cand te
prezinti in acest mod, primesti in schimb ce ai plantat. Paradoxal, barbatii considera ca sunt
rationali, dar actiunile lor au la baza emotia. Emotia declansata in fiecare
barbat la interactiunea cu o femeie determina dorinta lui de a fi langa ea. Cu
cat este mai profunda emotia cu atat implicarea lui este mai mare. Nu e emotie,
relatia chiar daca ar fi inceputa nu va dura.
Relatiile pe termen lung (reusite)
au acest fundament: sinceritatea, acceptarea conditiei umane, vulnerabilitatea,
dorinta de evolutie, sprijinul reciproc, creativitatea dezvoltata impreuna.
Normal ca fara o educatie prealabila (care nu exista pana acum),
relatiile sunt intamplatoare, alegem
“la indemana”. Aceste alegeri insa, au exact acest rol, de a ne invata ce vrem,
de fapt. Pentru ca fiecare relatie, mai ales intre un barbat si o femeie, este
o lectie de dezvoltare personala. Oglinda
noastra. Ce nu ne place, trebuie schimbat. Si asta e o decizie greu de luat.
De aceea, alegerile nu
trebuie sa fie lasate la voia intamplarii. Nimic nu este intamplator.
Daca suntem haotici, si nu stim cine suntem si ce vrem, intalnim persoane cu
care sfarsim prin: “nu ne intelegem”. De aici provin nepotrivirile. Fiecare persoana intalnita ne influenteaza, si cu
cat este mai intima, cu atat influenta este mai mare. Nu ne dam seama de aceasta
influenta, decat daca, ceva din noi ajunge sa “strige”. Nu spun ca este bine
sau rau sa fii influentat, dar, mi se pare ca trebuie sa avem constienta
acestei influente. E necesara posibilitatea alegerii “vreau asta cu adevarat?”.
Si implicarea inconstienta
in orice relatie are consecinte
nebanuite. Uneori, oricat schimbi relatiile, daca toate se termina prin “nu ne
intelegem” sau “n-am inteles de ce”, ajungem sa credem ca suntem defecti. Suntem
perfecti de cand ne nastem si dobandim prin imprumut, de la altii (familie,
scoala, societate, etc), aceste imperfectiuni. Cu cat reusim sa curatam din imperfectiuni, cu atat ne dezvoltam mai
bine.
Imperfectiunile (sau defectele) constau in tiparele gresite,
care ne spun ca putem fi iubiti doar sub conditie (sa arati intr-un fel, sa fii
intr-un fel, sa ai un anumit job, o anumita cantitate de bani, premii, etc), ca
nu meritam decat daca… (o lista infinita), ca nu ne putem compara cu X sau
Y, si asa mai departe.
Daca plecam de la premiza ca suntem perfecti exact asa cum
suntem, scutim mult timp si efort si ne putem concentra toata atentia pe
noi insine, cum putem fi cea mai buna versiune a noastra. Am mai spus, este
bine sa respectam regulile, nu inseamna ca putem sa ii deranjam pe cei din jur
cu dezvoltarea noastra, insa aceste reguli au legatura cu altii. In ceea ce ne
priveste, poate nu ne place aspectul nostru, pentru ca am vazut noi in nu stiu
ce revista ca nu ne incadram la ideal, dar asta e irelevant. Cine a stabilit
acest standard si in ce scop? E important de stiut. Putem sa ne cautam care
este cea mai buna imagine a noastra, fara sa ne comparam, si asta e cel mai
usor lucru de facut.
Ramane partea cu adevarat grea, cea interioara. “Cine mi-a spus
ca nu merit si de ce?”
Simpla noastra existenta este
o dovada de iubire. Dumnezeu nu cere dovezi. Nu ne
arata ca are nevoie de premii, titluri, aparente, ca sa ne iubeasca. Daca nu am
conta si nu am fi iubiti, nu am putea sa ne dezvoltam, nici sa traim. Fara
sprijinul extern nu putem nimic. Sa cautam la altii ce avem in noi e putin
ciudat. Acei altii au si ei exact ce avem si noi. In jocul vietii avem aceleasi
carti, carora, doar noi le putem da valori diferite.
Cunoasterea emotiilor
interioare va reflecta si adevarata personalitate si un trai in acord cu
propria fiinta.
In concluzie, intai este
gandul si apoi emotia. Daca o persoana este coplesita de emotii, are nevoie
de timp pentru a le intelege. Are
nevoie si de curaj pentru a le
identifica si exprima. Emotiile ne
privesc pe noi, nu pe ceilalti. Partenerul care se confrunta cu asta, are si el
nevoie sa stie, ca in loc sa se teama de emotiile ceilulalt, este bine sa
gaseasca o formula de ajutor, nu sa fuga sau sa si le insuseasca. Intr-un
parteneriat este nevoie de toleranta si
dorinta de intelegere reciproca.
Daca initiati relatii, asigurati-va de la inceput ca cealalta
persoana este deschisa si dispusa catre aceste aspecte. Din
descrierea de mai sus, rezulta cat de dificila este relatia cu noi insine,
despre ceilalti ne putem imagina.
Mai conteaza si intentia
cu care intram intr-o relatie. Suntem cu adevarat sinceri? Vrem putere sau vrem intelegere?
Vrem sa ne fie bine, sau o relatie
sa nu stam singuri? Teama de a sta singur reflecta teama de noi insine si lipsa
de asumare pentru propria fiinta.
Evident ca in procesul de autocunoastere avem nevoie si de
emotii dar si de ratiune. Experientele ne-au invatat poate pana acum, daca am
vrut sa invatam din ele, ce ne face bine si ce nu.
Starea de bine este o stare speciala. Multi
oameni nu o cunosc si au impresia ca binele are grade. Binisor, mai bine,
foarte bine, etc. Nu e asa. Exista o singura stare de bine si normal este sa o
cautam pana o gasim. Asa am primit indicatii “Cine cauta, gaseste”, “Cere si ti
se va da”. Budistii explica situatia cam asa: daca o persoana te face sa ai
fluturi in stomac, sa iti tremure genunchii, sau alte stari tulburatoare ale
armoniei interioare, nu e persoana potrivita pentru tine. Paradoxal, in
relatii, exact asta se cauta. Persoanele potrivite sunt cele langa care simti
ca vrei sa dai ce ai mai bun din tine, ca nu mai ai nimic de cautat in alta
parte, ca abia astepti sa vezi ce iti mai dezvaluie o noua interactiune, ca nu
mai vrei sa pleci de acolo.
Gandirea si emotiile sunt prezente in fiecare fiinta umana, fara
diferente de sex. Fiecare alege in functie de momentul vietii in care se afla,
cui da prioritate: gandurilor sau emotiei. Fricile, nevoile, dorintele, toate
alcatuiesc lumea interioara si vor ghida fiecare persoana pentru a le descoperi
si implini sau elimina dupa caz. Daca ajungem sa ne intelegem pe noi, ii
intelegem si pe ceilalti. Lumea interioara este duala, caracteristica naturii umane, componentele pot fi atat
pozitive si negative, oricat de ciudat suna.
Nevoia de bine este
indiscutabila dar ce te faci cu nevoia de a fi bolnav, nevoia de a te certa,
nevoia de a fi rau, nevoia de a esua? Din categoria “tot raul e spre bine”,
totusi, avem nevoi negative pentru a ne indruma cum sa ne fie bine. Sa fim curajosi si sa ne privim cu sinceritate, blandete si toleranta
chiar daca nu am fost invatati astfel. Sa renuntam la invinovatiri, justificari
si plangeri, atat fata de noi cat si fata de altii si sa ne asumam propria viata.
Observatie: Barbatii pot face foarte multe lucruri, au aceasta capacitate, lucruri grele sau extraordinare, pe care femeile nu isi doresc sa le faca si daca ar putea, dar pentru asta au nevoie de o motivatie pe care e treaba femeilor sa o ofere. In schimbul acestei motivatii, barbatul isi va arata recunostinta. Orice relatie in care nu exista motivatia, nu va dura.
Ce vor atat barbatii cat si femeile? Sa fie iubiti, apreciati si validati. Atat de simplu :)
Carmen Ciocea-specialist in coaching si dezvoltare personala
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu