Despre Valoare I

Din discutiile mele cu cei pe care ii cunosc sau cu clientii:

“-Sunt asa de obosit si am atatea pe cap, nu stiu ce sa fac mai intai. S-au aglomerat toate.

-Hai, sa te ajut sa-ti gasesti cea mai buna varianta.

-A, nu vreau. O sa gasesc o varianta sa ma descurc singur. “

In spatele acestei discutii se afla de fapt, mai multe idei.

Prima este ca: “daca ma ajuti tu, costa”. “Nu vreau sa platesc pentru ceva ce ar trebui sa fac singur”.  Sau “costa prea mult si nu- mi permit”.

A doua este ca de fapt, nu putem face nimic singuri. Este o falsa iluzie. Oricat de multe sau putine informatii am acumulat pana acum, le-am dobandit de undeva.  De la cineva. Care le-a dobandit de la altcineva. Modalitatea in care le preluam, face diferenta.

Personal, consider ca fiecare om pe care il intalnesc are sa ma invete ceva, si intotdeauna recompensez asta. Daca vreau o informatie dintr-o carte, dau bani pe acea carte, daca o citesc gratuit pe internet, apoi ma duc  si o cumpar. Daca am asimilat informatia, o vand mai departe cu o valoare mai mica decat am investit.  Daca urmaresc online un curs gratuit, recompensez cumva asta. Ori recomand si altora, ori las feedback cursului etc.

A considera ca meriti energia, timpul sau banii altora fara sa dai nimic in schimb, este clar o carenta de educatie care nu aduce bunastare in viata nimanui. Inghesuiala la “gratuit”,  “reducere”, “promotii”, cu cat ar inceta mai repede, cu atat mai repede s-ar insanatosi si mentalitatea colectiva.

A treia idee este despre ajutor. Este o chestiune de mandrie sa te lauzi ca te-ai descurcat singur, fara ajutorul nimanui. Nimic mai fals. In spatele oricarui om de succes, grup, organizatie, firma sunt multi alti oameni care au contribuit cu ceva la asta. Cel care nu intelege, pierde succesul.  Exista o situatie vizibila in societate in clasa politica, unde este inteles conceptul: “dau ca sa primesc”. Este atat de evident si transparent incat trebuie doar observat. Este si motivul pentru care rezista.

A patra idee este despre “nu am bani”. Ok, exista in viata fiecarui om, din varii motive, lipsa lichiditatilor. Insa, asta nu inseamna ca nu poti oferi altceva la schimb.

Toate aceste idei, de fapt, au o radacina comuna. Lipsa de valoare.

Toti oamenii au valoare intrinseca la nastere. Experienta anterioara in evolutie ne arata ca totul are un sens. Astfel, si aparitia fiecarui om in lume prezinta valoare, indiferent ca stim sau nu sa o apreciem. Si aici intervine marea problema. Cum invatam sa apreciem valoarea? Valoarea unei vieti, valoarea noastra, valoarea altora? Pentru ca atunci cand crezi ca nu ai valoare crezi ca nici nu ai nimic de oferit. Cand cineva iti ofera valoare, nu o recunosti deci, nu o poti recompensa. Cand crezi ca un om iti este valoros doar daca profiti de el este si mai neplacuta situatia. Cand crezi ca un om are valoare doar pentru ca altii au spus asta despre el, in fapt, nu ai primit nimic din ce iti trebuia.

Toate aceste directii gresite duc la un singur rezultat: Lipsa.

Ia gandeste-te putin, macar un minut pe zi, tu ce lipsa experimentezi astazi? Unde ai primit valoare si nu ai recompensat-o? Cand nu ai inteles-o? Cum ai profitat de ea?

Evident ca persoana din primul dialog nu gaseste o formula. De ce? Pentru ca in mintea noastra, la un moment dat suntem prinsi in “roata hamsterului” si trebuie sa vina cineva din afara sa ne scoata de acolo. In roata atingem o treapta si ni se pare ca am avansat, in realitate in scurt timp ne trezim ca iar suntem pe ea. Avans zero. Din ce am observat pana acum, formulele sunt de “fac azi ceva in detrimentul a altceva”. Ma ocup de bani, dar nu stau bine cu sanatatea, ma ocup de oameni dragi dar nu am bani, am un job dar n-am familie, am job, familie dar nu am impliniri, etc.

Si la fel de evident este ca, totusi, persoana imi cere ajutorul chiar daca intr-o forma mascata de evitare a angajamentului. Normal ca ajut pe oricine, cu bani sau fara bani, in limita posibilitatilor, dar aici nu este vorba despre mine. Ci despre a invata ce inseamna sa ceri ajutor corect. Sa iti doresti sa fii ajutat si sa contribui la asta. 

Te invit sa comentezi si sa iti spui deschis parerea. Multumesc!

Carmen Ciocea- Specialist in coaching si dezvoltare personala

Dezvoltarea personala

ETAPA I

Primul pas in dezvoltarea personala incepe in jurul varstei de 18 ani, prin raspunsurile pe care si le gaseste fiecare la intrebarile esentiale.

Cele 5 intrebari existentiale  fundamentale ale omului:

1.     Ce este omul?

2.     Cine sunt eu?

3.     Ce este viata?

4.     Cine/ ce este Dumnezeu?

5.     Care este rolul meu pe acest pamant?

Daca ai sarit peste aceste raspunsuri atunci, nici o grija, orice moment din viata ulterior este potrivit. Fara a-ti gasi propria identitate si raportarea la lume nu ai cum sa traiesti o viata buna. Cauta si vei gasi.

Ia-le pe rand, si nu te opri, pana nu gasesti raspunsuri care sa te ajute sa te definesti. De-a lungul vietii, aceste raspunsuri se pot modifica, important este insa sa le ai in vedere in mod constant.

Etapa a II-a

Sursa:Link

12 teme principale ale gândirii existențialiste

(după E. Mounier, Introduction aux existentialismes, éd. Gallimard, 1962.

·         Contingența ființei umane Ființa umană nu este o ființă necesară; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine să nu fie. Omul există, pur și simplu, este o ființă de prisos.

·         Neputința rațiunii. Rațiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-și lumina destinul.

·         Devenirea ființei umane. Existențialismul nu este o filozofie a chietudinii; el îl invită pe om să-și construiască viața prin efort, printr-o transcendere de fiecare clipă a stării sale prezente.

·         Fragilitatea ființei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfârșit, distrugerii mele ca ființă umană, deoarece eu nu exist ca atare decât prin efortul meu. De aici sentimentul de angoasă care ne însoțește existența.

·         Alienarea. Omul în perspectiva sfârșitului este înstrăinat de el însuși, nu mai are nici stăpânirea, nici posesiunea sinelui.

·         Finitudinea și urgența morții. Filozofii existențialiști reacționează hotărât împotriva tendinței noastre de a ne ascunde acest adevăr fundamental, că existența noastră e finită și se îndreaptă către moarte.

·         Singurătatea și secretul. Fiecare ființă umană se simte solitară, impenetrabilă celorlalți.

·         Neantul. Existențialiștii atei subliniază ideea că omul este o ființă-a-neantului, el survine din neant și se îndreaptă către el.

·         Devenirea personală. Omul nu trebuie să-și trăiască viața de pe o zi pe alta, în inconștiență față de destinul propriu, ci trebuie să acceadă la o viață cu adevărat personală și conștientă.

·         Angajarea. Omul înseamnă libertate; pentru a-și construi viața, el trebuie să opteze, să aleagă în permanență, să se angajeze în raport cu destinul său și cu al celorlalți. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabilă alegerea conștientă, angajarea într-un destin personal alături de ceilalți.

·         Celălalt. Omul constată că în realitate nu este singur: el este o ființă alături de cei cu care e nevoit să existe; ființa umană este ființa-împreună (Mitsein, cf. Heidegger).

·         Viața expusă. Omul trebuie să acționeze, să îndrăznească, să-și pună în joc viața - sub permanenta privire și judecata inevitabilă a celorlalți.