Dezvoltarea personala

ETAPA I

Primul pas in dezvoltarea personala incepe in jurul varstei de 18 ani, prin raspunsurile pe care si le gaseste fiecare la intrebarile esentiale.

Cele 5 intrebari existentiale  fundamentale ale omului:

1.     Ce este omul?

2.     Cine sunt eu?

3.     Ce este viata?

4.     Cine/ ce este Dumnezeu?

5.     Care este rolul meu pe acest pamant?

Daca ai sarit peste aceste raspunsuri atunci, nici o grija, orice moment din viata ulterior este potrivit. Fara a-ti gasi propria identitate si raportarea la lume nu ai cum sa traiesti o viata buna. Cauta si vei gasi.

Ia-le pe rand, si nu te opri, pana nu gasesti raspunsuri care sa te ajute sa te definesti. De-a lungul vietii, aceste raspunsuri se pot modifica, important este insa sa le ai in vedere in mod constant.

Etapa a II-a

Sursa:Link

12 teme principale ale gândirii existențialiste

(după E. Mounier, Introduction aux existentialismes, éd. Gallimard, 1962.

·         Contingența ființei umane Ființa umană nu este o ființă necesară; fiecare dintre noi ar putea la fel de bine să nu fie. Omul există, pur și simplu, este o ființă de prisos.

·         Neputința rațiunii. Rațiunea nu îi este de ajuns omului pentru a-și lumina destinul.

·         Devenirea ființei umane. Existențialismul nu este o filozofie a chietudinii; el îl invită pe om să-și construiască viața prin efort, printr-o transcendere de fiecare clipă a stării sale prezente.

·         Fragilitatea ființei umane. Sunt mereu expus propriului meu sfârșit, distrugerii mele ca ființă umană, deoarece eu nu exist ca atare decât prin efortul meu. De aici sentimentul de angoasă care ne însoțește existența.

·         Alienarea. Omul în perspectiva sfârșitului este înstrăinat de el însuși, nu mai are nici stăpânirea, nici posesiunea sinelui.

·         Finitudinea și urgența morții. Filozofii existențialiști reacționează hotărât împotriva tendinței noastre de a ne ascunde acest adevăr fundamental, că existența noastră e finită și se îndreaptă către moarte.

·         Singurătatea și secretul. Fiecare ființă umană se simte solitară, impenetrabilă celorlalți.

·         Neantul. Existențialiștii atei subliniază ideea că omul este o ființă-a-neantului, el survine din neant și se îndreaptă către el.

·         Devenirea personală. Omul nu trebuie să-și trăiască viața de pe o zi pe alta, în inconștiență față de destinul propriu, ci trebuie să acceadă la o viață cu adevărat personală și conștientă.

·         Angajarea. Omul înseamnă libertate; pentru a-și construi viața, el trebuie să opteze, să aleagă în permanență, să se angajeze în raport cu destinul său și cu al celorlalți. Alegerea fiind o necesitate (faptul de a nu alege constituie, de asemenea, o alegere), este preferabilă alegerea conștientă, angajarea într-un destin personal alături de ceilalți.

·         Celălalt. Omul constată că în realitate nu este singur: el este o ființă alături de cei cu care e nevoit să existe; ființa umană este ființa-împreună (Mitsein, cf. Heidegger).

·         Viața expusă. Omul trebuie să acționeze, să îndrăznească, să-și pună în joc viața - sub permanenta privire și judecata inevitabilă a celorlalți.