Omenirea 2.0 Versiunea 2.2

Am mai scris aici ca oamenilor le place sa functioneze in limita anumitor tipare mentale, si ca pentru a le schimba la nivel colectiv, este nevoie de masuri dure de coercitie.

De la ultimul razboi mondial, carantina pare o forma soft de coercitie, ceea ce pentru mine, inseamna ca, in sfarsit, omenirea a evoluat.

Nu numai masura in sine dar si acceptarea ei, ne arata, ca este o forma de evolutie. Nu mai suntem atat de agresivi si de razbunatori, de certareti si furiosi.

Totusi, nu e totul roz. Vine la pachet cu, cautarea unui vinovat, si are ca efect discriminarea asiatica specifica. Desigur, putem sa dam vina pe o anumita tara, pe un guvern sau pe toate guvernele, pe un lider sau toti, fara sa ne asumam ca, noi insine, ca oameni avem nevoie permanent de schimbari. Ca toate sunt produsul gandirii noastre, ce are mereu nevoie de imbunatatire.

Nu realizam nimic daca gasim un vinovat in afara noastra. Pentru ca, pentru o lume mai buna, fiecare este dator sa fie mai bun decat este. Oricare are posibilitatea sa inchida cateva secunde ochii, sa inspire adanc si sa se gandeasca: “cum vreau sa arate viata mea in urmatorii ani?”. Majoritatea oamenilor vor cam acelasi lucru, sa fie sanatosi, activi, sa aiba relatii frumoase cu ceilalti, un job, sa dea din ce au si sa primeasca ce au nevoie. Oare pana acum asa s-a intamplat?           

Am mai scris anterior ca din perspectiva mea, la orice nivel se gasesc, oamenii au nevoie de 3 lucruri: Iubire, Validare, Apreciere.

Cum incepem? Prin furie si frustrare? Ca ne simtim rasfatati si incepem sa proliferam injurii la adresa celor care nu ne lasa sa facem ce vrem? Dar stim ce vrem? Vrea cineva altceva decat am spus mai sus? Vrea cineva sa imagineze un viitor in care sa sufere, sa se simta amenintat, sa ameninte, sa se razboiasca, sa produca daune, sa urle, sa se dea cu capul de pereti, sa distruga? N-am intalnit inca asa ceva, dar nu exclud posibilitatea sa fie si mici exceptii.

Nefiind multe pretentii, iubirea, validarea, acceptarea, de ce sa nu se straduim sa le implinim? Este dificil pentru ca trebuie sa incepem cu noi insine, sa ni le acordam intai noua, daca nu stim, sa invatam sa o facem, si abia apoi, dupa ce ne-am imbogatit, sa le dam si altora. Si ei vor face la fel.

Neasumarea responsabilitatii propriei vieti si asteptarea ca altcineva stie ce este cel mai bine pentru noi, medicul pentru sanatatea noastra, comerciantul pentru cumparaturile noastre, prietenii, familia, pentru nevoile noastre, nu fac decat sa perpetueze starea de lipsa (care in realitate nu exista), si sa ne creeze asteptari care abia asteapta sa se transforme in dezamagiri.

Izolarea prin carantina a adus un lucru bun, limitarea informatiilor si constientizarea nevoilor de baza, dar nu hartia igienica asa cum a fost promovata universal, si poate nu intamplator. Hartia respectiva are legatura cu eliminarea a ceea ce nu avem nevoie in corpul nostru, dar in plus, ar trebui sa eliminam si mental, tot ceea ce nu avem nevoie daca nu implineste cele 3 conditii de baza pentru buna noastra functionare.

Suntem datori sa ne punem atentia doar pe asta.

·         “Ceea ce gandesc, spun, fac, acum, contribuie la implinirea nevoilor mele de iubire, apreciere si validare?”

·         “Ceea ce gandesc, spun, fac, acum, contribuie la implinirea nevoilor celorlalti de iubire, apreciere si validare?”

E un exercitiu foarte bun, zilnic sau de cateva ori pe zi, mult timp de acum inainte.

Poate unii l-au facut deja, poate unii nici nu s-au gandit la asta, dar, nu costa nimic. Asa cum au fost prea multe idei lipsite de continut, propagate fara rezultate bune, ce-ar fi sa facem si asta?

Rezultatele bune sunt imense pentru toata omenirea, este un exercitiu pe care putem sa-l facem gratuit, rapid, in gand sau cu agenda, constant si cu perseverenta, si sa si vedem o alta realitate construita de noi, pentru ca suntem toti parte din intreg. Vom avea in plus satisfactia de a fi co-autori la acest intreg si nu doar victimele unui concurs de imprejurari sau al unor persoane. 

O alta conditie esentiala este acceptarea a ceea ce suntem. Suntem oameni, prin urmare, supusi greselii. Orice greseala este menita sa invatam din ea, si e de datoria noastra sa o corectam. Este un proces permanent.

Daca un client ar veni la mine si mi-ar spune “sunt un stejar si as vrea sa fiu brad, sau magnolie”, nu as vrea sa ma joc de-a Dumnezeu facand asta. Nu e imposibil sa faci asa ceva, dupa cum s-a demonstrate, dar nu vad utilitatea. E si un exemplu celebru, Michael Jackson. Daca mi-ar spune ca din stejar vrea sa fie pasare, e imposibil. Trebuie sa ne acceptam asa cum suntem, sa acceptam lumea asa cum este ea, cu bune si cu rele. A ne dori sa fim mai buni, nu inseamna sa ne transformam in cine nu suntem, sau nu concorda cu fiinta noastra, ci in a renunta la tot ce nu implineste cele 3 nevoi ale noastre pentru a putea sa ne implinim potentialul si sa ne oferim contributia mai departe.

 Poate parea idealist, dar nu este nici pe departe. Atunci cand ai un astfel de target, sansele de a ajunge acolo sunt foarte mari. Fara target si cu mintea imprastiata avem rezultatele vizibile in societate. Daca avem stacheta fixata la 6m, poate reusim sa sarim 3m. Cu stacheta la 60 cm, e usor dar nu avem nici o evolutie.

Carmen Ciocea- specialist in Life&Business Coaching