Partea
a VIII-a
Pe de alta parte avem celalalt slogan: ”Help yourself!” –
Ajuta-te singur! Ce inseamna cand te ajuti singur?
Ti se spune ca nu esti in stare singur, pentru a fi
asigurata starea de dependenta. Iti spun eu ce „este bine sa faci”, „iti spun
eu cum se face”, „iti spun eu la cine sa mergi, etc.
De aici se naste inca unul dintre paradoxurile vietii: Nu
putem fara altii dar trebuie sa ne ajutam singuri.
Este un paradox subtil. Cum ne dam seama? Analizandu-ne
interiorul. Analizand starea pe care o experimentam.
In fapt, nimeni nu cunoaste mai bine decat noi cum este
bine cu adevarat. Starea de bine nu are grade de comparatie. O ai sau nu o ai.
Cand inca nu ai experimentat-o, iti imaginezi ca iti este bine. Fiecare stare
noua in care te simti „bine” te face sa spui: „sunt mai bine”, „e bine”, „e
prea bine”. Este foarte posibil ca acest „prea bine” trait sa fie exact starea
de bine.
Practic, diferenta intre a face singur si a fi ajutat
este similara cu decizia de a face o calatorie: Iti alegi destinatia, sa spunem
vrei sa mergi in Tristan da Cunha.
Ai ales sa ajungi
aici, dar nu ai nici cea mai mica idee despre cum o vei face. Este alegerea
ta, insa, intervine momentul cand ai nevoie de altii.
Iti poti intreba cunoscutii, cum sa faci sa ajungi acolo, iar ei iti pot spune,
de ce sa vrei acolo, mai bine mergi la Barcelona, pentru ca ei au fost acolo si s-au simtit
„bine”. Tu, te confrunti cu posibilitatea unei noi alegeri: ramai consecvent
sau alegi sa accesezi „binele” lor?
Daca ramai consecvent, vei cauta alti oameni care sa iti
dea o directie catre Tristan da Cuhna. Vei cauta oameni care sa te ajute sa
ajungi acolo. Sa te transporte acolo. Pana ajungi. Abia atunci vei intelege ca ai
facut ceva singur dar cu ajutorul altora. Pentru ca, altfel nu se poate.
In tiparul gandirii critice, cei care te ajuta sa ajungi
acolo, vor fi desconsiderati, pentru ca, nu-i asa?, tu ai reusit singur. In
realitate, fara ceilalti oameni doar ai fi visat ca ajungi acolo.
Daca ai ales sa mergi la Barcelona, pentru ca asa ti au
spus cunoscutii tai, vei ajunge acolo constatand ca „binele” despre care
vorbeau ei, nu e acelasi pe care il resimti tu. Poate ai o stare buna, pentru
ca ceea ce traiesti acolo este un sentiment bun, si poti confunda aceasta stare,
imaginandu-ti ca asta este si „binele” tau.
Nu analizezi de fapt ce gandesti, ce simti.
Data viitoare cand vei mai vrea sa pleci undeva, iti vei
intreba tot cunoscutii, deoarece alegerea lor pare „safe” (sigura). Si, dupa ceva timp, ajungi sa resimti un gol,
sau un dor, sau o chemare, sau o stagnare, sau o neimplinire si nici macar nu
stii de unde provine si ce reprezinta ea.
Este doar un exemplu. Este valabil pentru orice situatie
din viata, care sa reprezinte cand ne ajutam singuri primind ajutorul altora,
si cand doar suntem ajutati de altii si nu facem nimic pentru noi.
Tot in tiparul gandirii critice, intalnim des expresia:
„Eu nu am nevoie de ajutor!” sau „Eu ma descurc singur/a”. Pentru ca am fost
invatati ca este rusinos sa primim ajutor. Fara sa se faca de fapt diferenta de
mai sus.
Sa retinem ca nu putem face nimic singuri.
Sa avem o reprezentarea globala a vietii: nu am trai daca
alti oameni nu ar cultiva hrana si altii nu ar strange gunoiul si altii nu ar
furniza apa si tot asa. Nu ne datoreaza nimeni nimic. Recunostinta ar trebui
indreptata catre oricine dintre oamenii care fac posibila viata noastra fara ca
macar sa ii cunoastem.
In tiparul gandirii critice se intalneste des si expresia:
”Dar nu e platit sa faca asta?”. Ei bine, daca am fi in aceeasi ipostaza,
pentru ce plata am face asta? Am face?
Partea a IX-a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu