Tiparul gandirii critice. Partea a X-a

Partea a X-a

          „Eu am dreptate, tu nu ai”.

Mai intai , trebuie sa intelegem ca nu exista nici un lucru obiectiv in lumea asta, atata timp cat acel lucru este filtrat de o perceptie umana.

Cu totii suntem subiectivi. Pentru ca fiecare are perceptii unice cand se raporteaza atat la sine cat si la mediul exterior. Nu putem intelege vreodata altceva decat ceea ce vedem, stim sau simtim noi insine.

Implicit, si dreptatea este subiectiva. Pe oricine vei intreba, fiecare are dreptate. Cand cineva apeleaza la obiectivitate, traieste in iluzie. Singurul loc in care se poate imparti dreptatea este la judecatorie. Insa, desi acolo, exista un aparat specializat, compus din magistrati, grefieri, avocati, etc., nici macar acolo nu putem afirma cu convingere ca am intalnit obiectivitate. Desi exista texte de lege care sunt concepute sa mentina o oarecare obiectivitate si echidistanta pentru toti membrii societatii, cei care le aplica sunt tot oameni, ca si mine, ca si tine,  subiectivi.

Pentru ca nu ne permitem sa avem acasa un astfel de aparat de judecata, cum sa ne arogam merite de impartirea dreptatii?

Cautand dreptatea, ne scaldam in iluzie. Pierdem din vedere realitatea.  Si incepem sa jucam jocul impus de tiparul gandirii critice. Dreptatea este asociata cu vina. Vina este asociata cu asumarea raspunderii sau a responsabilitatii. Unul dintre cele mai neplacute sentimente umane este sa fii acuzat pe nedrept. In functie de gravitatea acuzatiei, sentimentul este mai mult sau mai putin intens.

Asa ca, in loc sa cautam adevarul, incepem sa facem presupuneri. Traind tot in iluzia descrisa anterior „eu stiu mai bine”, incepem sa presupunem ce gandeste, simte, face, vrea un altul.

Presupunerile sunt bazate pe cautarea vinii si a vinovatilor.  El este de vina pentru ceea ce a avut loc (o conversatie, un eveniment). Odata ce i-a fost stabilita vina, este clar cui ii apartine dreptatea. Dreptatea si vina nu pot avea decat o singura consecinta: pedeapsa.

Adevarul ar presupune sa intelegem ca exista doi si nu unul singur. Cautand adevarul, caut intai sa intreb persoana in cauza, ce motive sau intentii a avut la baza pentru un anumit comportament. Exista posibilitatea ca persoana sa nu vrea sa raspunda. Oare de ce face asta? Pentru ca anterior, raspunsul la sinceritate a fost pedeapsa, asa ca, oamenii au invatat ca adevarul se ascunde.

Exista si sintagma ca „adevarul doare” sau ca „adevarul este dureros”. Oare de ce doare adevarul?

In primul rand din neacceptarea si implicit neintelegerea paradoxului uman: suntem la fel, egali dar unici.  La un moment dat, unicitatea naste respingere din partea celorlalti si atunci vrei, ori ca altul sa fie la fel cu tine, ori vrei ca tu sa fii la fel cu altii.  Pentru ca, in fapt, adevarul elibereaza, nu doare. Ceea ce doare este respingerea. Nefiind stapanite bine aceste concepte, din pacate abstracte, sunt o sursa permanenta de confuzie.

Este o iluzie sa crezi ca atunci cand vorbesti cu cineva, intelege ce spui. Celalalt, nu poate intelege decat, exact ce poate raporta similar la o experienta de-a sa , personala, pe care care a trait-o el insusi. Daca nu a avut o astfel de experienta si nu are perceptii asupra acelui fapt, doar va mima intelegerea. Educatia este esentiala tocmai pentru a a aduce cuvintele la un sens comun pentru cei mai multi dintre oameni. Acesta este de fapt primul pas cand iti doresti sa fii inteles de un altul. Intelege el exact aceleasi lucruri ca si tine?

Fa un test si vei vedea ca intr-un grup de 3 oameni sa spunem, fiecare isi atribuie propriul inteles unui cuvant care poate parea banal si la fel pentru toata lumea (masa, fericire, mancare, greu, etc), poate fi un cuvant care reprezinta un obiect cunoscut sau unul care reprezinta un concept.

Alaturarea intr-o propozitie a mai multe cuvinte care sunt definite separat de fiecare dintre cei care citesc sau asculta, produce intelegeri diferite. Putem crede ca asta face autorul scrierii sau al vorbirii, dar in fapt, intelegerea apartine celui caruia te adresezi.

Se tot vorbeste despre metafora ca modalitate de intelegere mai rapida de catre oameni, a ceea ce vrei sa transmiti, sau ca oamenilor le place sa auda povesti sau exemple si cu asta captezi audienta. Ceea ce se intampla in aceste exemple, este arta de a extrage un inteles comun pentru cat mai multi oameni.

Nu metafora este cea care produce intelegerea ci sensul. Daca si in conversatiile si interactiunile zilnice am cauta sensul lucrurilor, actiunilor, intentiilor, motivatiilor, adevarul, in loc sa cautam dreptatea, adica impunerea propriului sens asupra lucrurilor, cel mai probabil de pe umerii multor oameni s-ar ridica poveri uriase.

In orice caz, cautarea adevarului ar trebui sa inceapa cu noi insine. In loc sa ne cautam motive de dreptate si de vina, ar fi bine sa ne dam jos din postura de judecatori si sa ne vedem asa cum suntem. Cand descoperim adevarul, si ne asumam raspunderea pentru cum suntem, abia atunci putem sa ne imbunatatim intr-un mod constient.

Pentru ca este o notiune abstracta, ca sa intelegem, adevarul se regaseste in sensul lucrurilor.  Adevarul se traieste, pentru ca e o notiune vie. De asemenea, adevarul este unul singur, pentru ca, sensul e unul singur. Mai multe sensuri inseamna ca inca nu ai ajuns la adevar. Adevarul te elibereaza pentru ca acum stii. Stii in sinea ta. Daca simti nevoia sa le spui si altora acest adevar, inseamna ca inca nu l-ai gasit . Esti tot in iluzie. 

Cand ai gasit adevarul esti cu adevarat fericit.

Multi oameni fug de propriul adevar, stand in iluzia ca vor trai drame inimaginabile pe care nu ar putea sa le duca. In realitate, avem cu totii toate instrumentele necesare sa facem fata oricaror trairi pe care le avem. Frica insa este mai mare. Ca orice frica, se infrange facand lucrul respectiv, pe cont propriu sau cu ajutor.

Intelegem acum ca frica de respingere este mai mare decat frica de adevar, dar cine cu cine este capabil sa se autorespinga? Daca exista o astfel de situatie, e necesara o interventie terapeutica pentru ca, inseamna ca, gradul de confuzie al persoanei este atat de mare incat risca tulburari majore.

Partea a XI-a