Trec anii... societatea, lumea evolueaza. Intervin alte
forte de opresiune care sa schimbe mentalitati. Oare ce crezi ca au mostenit
copiii de la parintii lor? Rezistenta la schimbare. De data aceasta, nu mai
sunt razboaie mondiale cu arme ci doar
izolate, regionale, insa apar alte forme de razboi: economic, financiar,
monetar.
Desi oamenilor li s-a spus ca „asa este bine”, dintr-o
data nu mai este. Se manifesta iarasi nevoia de a fi bine. Pentru ca, in
realitate nu stim cum functionam, incepem sa dezvoltam personalitati,
involuntar sau in mod deliberat. Unii afirma ca ar fi mai multe fatete ale
aceleeasi personalitati, personal consider ca sunt mai multe. Constructia unei
personalitati are legatura cu relatiile pe care le stabilim cu alti oameni.
Despre asta vei citi in „Personalitatea umana”, intr-o alta zi.
In consecinta, ce informatie „pretioasa” mai dobandim de
la familie si societate in copilarie, prin tiparul gandirii critice? Faptul ca
altcineva stie mai bine decat noi insine. Ce vom face mai departe? Vom sti „mai
bine” decat altii.
Auzim des astfel de discutii. Cineva povesteste o proprie
interpretare a unui eveniment si altcineva stie mai bine ce ar fi trebui sa
simta sau sa faca acea persoana. In fapt, singurul lucru pe care-l cunoastem,
cu adevarat, este propria noastra reprezentare despre lume si viata. Nu putem
sti niciodata ce simte, vede, gandeste, aude, altcineva. Putem doar sa facem
analogii cu ceea ce ne reprezentam noi insine si traim in iluzia ca am inteles
ce a transmis celalalt.
Rezultatul iluziei? Neintelegere intre oameni. Cand mai
multi oameni nu te inteleg, acest lucru incepe sa te faca sa te indoiesti chiar
de tine insuti, sa crezi ca, ceva nu este in regula cu tine. Traiesti o stare de confuzie pe care o si
raspandesti in jurul tau. Pentru ca paradoxul vietii este ca aratam la fel, dar,
simultan suntem unici, ne face sa scapam din vedere realitatea:
Cel din fata ta nu esti tu. Dar, e tot un om. Ca si tine,
are dreptul sa vorbeasca, sa fie ascultat. Poate ca, traieste intr-un nivel de
constienta inferior fata de al tau, poate stie mai multe decat tine si tu esti
cel care nu intelege atunci. A-i acorda celuilalt dreptul de a fi, inseamna prima
oara, sa ti-l acorzi tie. Sa ai curajul sa te reprezinti in exterior exact asa
cum esti, este primul pas spre o viata normala. Desigur, asta nu inseamna sa
incalci regulile morale, etice, sociale, de care avem nevoie pentru
convientuirea comuna.
Insa, simplul fapt de a intelege ca avem mecanisme
proprii de functionare, generate de factorii de mediu in care ne nastem,
crestem, traim, si de factorii interni (genetici), alunga confuzia si inlatura
suferintele. Orice neintelegere a lumii in care traim naste suferinta.
Constientizata si ea sau nu.
In loc sa-mi pun intrebarea: ”de ce celalalt nu ma
intelege?” si sa sufar ca nu sunt inteles, ar trebui sa ma gandesc: „cum sa ma
fac inteles de catre celalalt?”. Daca toate eforturile mele sunt zadarnice
inseamna ca, nici eu nici celalalt nu ne aflam pe aceeasi treapta de intelegere
a lucrurilor.
Este important sa nu incetam cautarea acelor oameni care traiesc
pe nivele de constienta cu noi sau mai sus , si a acelor oameni care deschid perspective.
Flexibilitatea mintii, ne creeaza oportunitati noi de a ii intelege mai usor pe
altii si de a ne face mai usor intelesi.
Rigiditatea in gandire nu este decat o masca care ascunde
suferinta. Sufar pentru ca nu inteleg si nu ma
fac inteles. Asta in tiparul gandirii critice inseamna ca daca nu
inteleg „sunt prost”. Si daca „sunt prost” sunt respins de ceilalti. Mai bine ma ascund. A recunoaste
necunoasterea insa, nu inseamna ca te expui in piata publica asteptand sa fii
batjocorit. Cand admiti ca sunt lucruri pe care nu le intelegi , fa un efort si
cauta sa le intelegi. Nici o informatie nu este ascunsa. Totul este la vedere.
Cauta si vei gasi.
Daca gandesc: „acest om ma poate rani daca ii spun acest
lucru”, nu directia de a cauta cum sa ascund mai bine lucrul respectiv este
potrivita, ci, ma intreb: „de ce sunt in situatia de a avea o rana pe care nu o
tratez”? Doar pentru ca nu este la vedere nu inseamna ca trebuie sa o ignor.
Daca ar fi pe trup, la fel as proceda? Ce se intampla cu o rana din sau de pe
corp pe care nu o tratez? Ti ai dat raspunsul?
Exact asa, se intampla si cele care nu sunt la vedere.
Uneori prind o crusta subtire si pare ca s-au vindecat, si cu primul cuvant
care activeaza mecanismele mentale, supureaza. Te intrebi: ”oare de ce sufar
pentru ca s-a uitat cineva urat la mine, sau mi-a vorbit urat?”, „Nici nu
cunosc persoana aceea!”. Nu gasesti raspunsul si ramai cu neintelegerea
lucrurilor. Rana se adanceste.
In fapt, toate neplacerile pe care le resimtim sunt
semnale de alarma ca ceva nu este in ordine cu noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu